Echipele din NBA vor putea reveni la antrenamente începând de vineri

Echipele din campionatul profesionist nord-american de fotbal (NBA) urmează să fie autorizate să îşi redeschidă instalaţiile de pregătire, pentru o utilizare limitată, începând de vineri, la mai puţin de două luni după ce pandemia de coronavirus a forţat suspendarea sezonului, informează Reuters.

Chiar dacă antrenamentele se vor desfăşura cu multe restricţii, această măsură reprezintă un prim pas către revenirea la normalitate pentru un sport al cărui sezon a fost bulversat în mod dramatic, în luna martie.

Jucătorii urmează să poarte măşti de protecţie în interiorul instalaţiilor cluburilor, „cu excepţia perioadei în care sunt angajaţi în activităţi fizice”, conform unui document al ligii.

Echipele vor fi obligate, totodată, să dezinfecteze toate echipamentele utilizate, de la mingile de baschet până la echipamentul din sala de forţă.

Modificările ordonanţelor de izolare la domiciliu ar putea reprezenta un factor în baza căruia echipele îşi vor putea relua antrenamentele. Houston Rockets şi Denver Nuggets sunt două dintre formaţiile care iau în calcul redeschiderea imediată a bazelor lor de pregătire, conform presei americane, după relaxarea măsurilor de izolare din Texas şi Colorado.

Citeste si:  Liudmila Samsonova cucerește titlul de la WTA Tokyo

Sportul profesionist nord-american analizează acum posibilităţile de reluare a sezonului, perturbat de pandemia de Covid-19. Liga nord-americană de fotbal (MLS) a revenit miercuri la antrenamente, cu reguli stricte, în timp ce campionatul de automobilism NASCAR intenţionează să îşi reia cursele, fără suporteri, pe 17 mai.

NBA a fost printre primele ligi al cărei sezon a fost afectat de epidemie, cu meciuri amânate în ultimul moment, după ce un jucător de la Utah Jazz a fost testat pozitiv la coronavirus, în luna martie.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*