Dulgheru, Talaba, Cristian și Niculescu acced în turul secund de calificare de la Roland Garros

Ieri au început primele jocuri de pe terenurile marelui șlem de la Roland Garros, cinci jucătoare din România evoluând în primul tur.

Astfel, Alexandra Dulgheru (foto) a câștigat meciul împotriva chinezoaicei Yafan Wang, locul 119 WTA, cu scorul de 6-3 6-1, Gabriela Talaba a dispus de chinezoaica Yue Yuan, locul 266 WTA, cu scorul de 6-3 6-4, Jaqqueline Cristian a câștigat în fața americancei Louisa Chirico, locul 408 WTA, cu scorul de 6-1 7-5 și Monica Niculescu a trecut de belgianca Ysaline Bonaventure, locul 126 WTA, în trei seturi, 6-2 4-6 6-2.

Citeste si:  Duel spaniol, Muguruza - Badosa, în semifinalele Turneului Campioanelor

Laura Paar este singura care a pierdut în prima zi a calificărilor, în fața spanioloaicei Nuria Parrizas-Diaz, locul 165 WTA, cu scorul de 2-6 1-6.

Astăzi vor intra ultimele reprezentante ale noastre, Irina Bara o va întâlni pe britanica Jodie Burrage, după ce Mihaela Buzărnescu a ajuns pe tabloulprincipal, iar Gabriela Ruse va juca contra franțuzoaicei Aubane Droguet, locul 731 WTA.

Tot la Roland Garros joacă și singurul reprezentant de pe tabloul de calificări masculin, Marius Copil, care a avut aseară meciul întrerupt și va continua astăzi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*