Christian Prudhomme, testat negativ, revine la conducerea Turului Franţei

Directorului Turului Franţei, Christian Prudhomme, îşi va relua atribuţiile începând de marţi dimineaţă, după o întrerupere de o săptămână, în urma unui control pozitiv de detectare a Covid-19, au anunţat organizatorii celei mai importante curse cicliste pe etape din lume, citaţi de AFP.

Prudhomme, absent din Tur începând de marţea trecută, a fost supus unui nou control, care s-a dovedit negativ, înainte de a reveni în competiţie.

Directorul Turului Franţei a fost cazul pozitiv cel mai remarcat, chiar dacă nu a prezentat simptome, cu ocazia seriei de teste efectuate la Charente-Maritime, în prima zi de pauză.

O nouă serie de teste, ultima prevăzută înainte de încheierea Turului (20 septembrie), a fost efectuată cu o ocazia zilei a doua de repaus, luni, în departamentul Isere, rezultatele urmând să fie comunicate înaintea startului etapei a 16-a, programat marţi la prânz la La Tour-du-Pin.

Citeste si:  Ruffier va absenta de pe teren cel putin o luna si jumatate

Toţi membrii „bulei cursei”, respectiv 30 de persoane de fiecare echipă, au fost supuşi acestor noi teste de detectare. Conform protocolului sanitar validat de autorităţile franceze, o echipă riscă excluderea dacă vor fi detectate două cazuri pozitive în grupul său.

După anunţul testului său pozitiv, Christian Prudhomme a explicat că s-a aflat în contract cu mai multe persoane: aleşi, parteneri, jurnalişti. „Cicliştii sunt călugări-soldaţi, nu este însă şi cazul meu”, a declarat directorul Turului, referindu-se la numeroasele obligaţii protocolare şi mediatice pe care le are.

Premierul francez Jean Castex, prezent în Turul Franţei cu două zilei mai devreme, când s-a întâlnit cu Prodhomme, s-a izolat timp de şapte zile. Cele două teste de depistare la care a fost supus şeful guvernului francez în cursul săptămânii trecute s-au dovedit însă negative.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*