Căpitanul Fiorentine, Davide Astori, a încetat din viață la 31 de ani

davide astori

Fundaşul internaţional italian Davide Astori, căpitanul echipei Fiorentina, în vârstă de 31 de ani, a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică la un hotel din Udine, unde echipa sa urma să joace duminică în Serie A, a anunţat clubul florentin de fotbal.

„Fiorentina este profund bulversată să anunţe decesul căpitanuluii Davide Astori după ce i s-a făcut rău subit”, a scris Fiorentina pe contul său de Twitter.

Contactat de presă, un purtător de cuvânt al echipei, la care a jucat până de curând şi mijlocaşul Ianis Hagi, a explicat că nu poate da explicaţii privind decesul jucătorului, aşteptându-se o autopsie. Presa face referire la un stop cardiac în timpul nopţii.

Citeste si:  Filipe Luis s-a accidentat

Meciul Udinese – Fiorentina, programat duminică, a fost amânat pentru o dată ulterioară.

De asemenea, meciul Genoa – Cagliari, prevăzut mai devreme, a fost amânat precum și întreaga etapă din peninsulă. Decesul lui Astori a fost anunţat pe ecranele stadionului, iar mai mulţi jucători, aflaţi la încălzire, au părăsit terenul către vestiare.

Format la AC Milan, Astori a purtat tricourile echipelor Cagliari şi AS Roma înainte de a se transfera la Fiorentina în 2015. El a jucat de 14 ori şi pentru Italia. Era tatăl unei fetiţe de patru ani. (agerpres.ro)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*