Campionatul Naţional de Super Slalom debutează la Ploieşti, fără spectatori

Prima etapă din cadrul Campionatului Naţional de Super Slalom va avea loc sâmbătă şi duminică în Parcul Municipal Ploieşti Vest, la eveniment nefiind permis accesul spectatorilor din cauza normelor în vigoare impuse pentru prevenirea răspândirii COVID- 19.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de organizatori, competiţia va purta titulatura de „Trofeul Ploieşti” şi va reuni 50 de piloţi de toate vârstele, care îşi vor etala îndemânarea contracronometru pe traseul de concurs.

„Din cauza situaţiei existente, piloţii nu vor avea parte de susţinerea publicului. Ne bucurăm, totuşi, că începem campionatul într-un oraş ca Ploieştiul, unde am găsit imediat susţinerea autorităţilor pentru ca această etapă să se desfăşoare în Parcul Municipal Vest. Spectatorii din Ploieşti pasionaţi de astfel de evenimente vor avea ocazia prin intermediul presei să afle ce se va întâmpla la prima etapă a Campionatului Naţional de Super Slalom, practic un campionat de îndemânare, care stă la baza automobilismului”, a declarat, conform comunicatului, organizatorul Teodor Gheorghe, preşedinte al GT Auto Club Sportiv.

Citeste si:  Watford v Man United preview

Sâmbătă, cei peste 50 de piloţi înscrişi la această etapă vor avea antrenamentele libere, în intervalul orar 14,00-20,00, în timp ce duminică, începând cu ora 10,30 se va desfăşura antrenamentul cronometrat, urmat de cele două manşe de concurs. Festivitatea de premiere este programată în jurul orei 17,30.

Competiţia de la Ploieşti este organizată sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS). AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*