Avocaţii lui Djokovic invocă o infecţie cu Covid în decembrie pentru justificarea scutirii

Liderul mondial al tenisului Novak Djokovic beneficiază de o scutire de vaccinare împotriva Covid-19 întrucât a contractat virusul în luna decembrie, au anunţat avocaţii săi într-un document sâmbătă la tribunal, relatează AFP.

„Data primului test Covid PCR pozitiv a fost înregistrată pe 16 decembrie 2021″, au declarat aceştia într-un document depus la tribunalul federal, în încercarea de a anula respingerea vizei sale de intrare în Australia.

Campionul sârb a fost plasat la centrul Park Hotel, pentru solicitanţii de azil din Melbourne la sosirea în Australia, şi aşteaptă răspunsul la apelul său împotriva respingerii vizei sale de către autorităţile australiene şi a scutirii sale medicale, pentru a putea participa la Australian Open luna aceasta fără a fi vaccinat împotriva coronavirusului.

Citeste si:  Emma Răducanu a declarat forfait pentru turneul WTA de la Birmingham

Djokovic, care nu a spus niciodată dacă s-a vaccinat sau nu împotriva Covid-19, a primit o ”derogare medicală” pentru a putea juca primul Grand Slam al anului (17-30 ianuarie). Această derogare, ale cărei motive nu au fost explicate, a stârnit multe critici în Australia, în presă, în lumea politică şi cea a sportului.

Djokovic, care a contestat joi în justiţie decizia autorităţilor australiene de a-i anula viza şi de a-l expulza din ţară, a obţinut o suspendare a acestei decizii şi în consecinţă nu va fi expulzat, urmând să rămână până luni într-un hotel din Melbourne.
AGERPRES