Ashleigh Barty şi Petra Kvitova, adversare în semifinalele turneului de la Doha

Ashleigh Barty şi Petra Kvitova, adversare în semifinalele turneului de la Doha

Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty, numărul unu mondial, s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Doha, dotat cu premii în valoare totală de 2.939.695 dolari, unde o va avea ca adversară pe cehoaica Petra Kvitova, câştigătoarea trofeului în 2018.

Joi, în sferturile de finală, Barty a dispus în trei seturi, 6-1, 6-7 (4/7), 6-2, de spaniola Garbine Muguruza (nr.11), în timp ce Kvitova, dublă campioană la Wimbledon şi cap de serie numărul 8, a învins-o greu, cu 7-6 (7/2), 7-5 (7/4), pe tunisianca Ons Jabeur.

Ashleigh Barty, principala favorită a competiţiei din capitala Qatarului, a câştigat ultimele trei meciuri disputate împotriva cehoaicei, ultimul dintre ele luna trecută, în sferturile de finală ale Openului Australiei.

Citeste si:  S-au tras sferturile de finală din Champions League

În cealaltă semifinală de la Doha se vor înfrunta belarusa Arina Sabalenka şi rusoaica Svetlanta Kuzneţova.

Rezultate – sferturi de finală:
Ashleigh Barty (Australia/N.1) – Garbine Muguruza (Spania/N.11) 6-1, 6-7 (4/7), 6-2
Petra Kvitova (Cehia/N.8) – Ons Jabeur (Tunisia) 7-6 (7/2), 7-6 (7/4)
Svetlana Kuzneţova (Rusia) – Belinda Bencic (Elveţia/N.4) 6-4, 6-4
Arina Sabalenka (Belarus/N.9) – Saisai Zheng (China) 3-6, 7-6 (7/2), 6-3
AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Sari la bara de unelte