Nu are carisma unei Naomi Osaka, nici potențialul de marketing al câștigătoarei surpriză a US Open, minunea Emma Răducanu, dar patrona incontestabilă a tenisului mondial, chiar ea este. Devenită în 2019 prima australiană care a câștigat Roland-Garros la patruzeci și șase de ani după Margaret Court, apoi anul trecut prima din țara ei care a câștigat la Wimbledon de la Evonne Goolagong Cawley în 1980, Ashleigh Barty a șters cărțile de istorie a tenisului australian. succedându-l lui Chris O’Neil, încoronată la Melbourne în 1978.
Barty a câștigat cele trei finale de Grand Slam pe care le-a jucat. Înaintea ei, Chris Evert, Martina Navratilova, Steffi Graf și Serena Williams au câștigat Grand Slam pe trei suprafețe (dur, iarbă și zgură). Și la fel ca acele legende, Barty a reușit, de asemenea, isprava de a termina numărul unu mondial trei ani la rând în frunte. Umilă, se înroșește la jocul comparațiilor.
„De fapt, nu mă simt la același nivel cu acești campioni.
Sunt încă într-o fază de învățare intensivă, perfecționându-mi jocul. Când eram mică, antrenorul meu îmi stabilise ca obiectiv principal să devin un jucător complet și să am rezultate bune pe toate suprafețele. Deci să fi câștigat un titlu de Grand Slam pe fiecare suprafață este o nebunie. Nu mi-am imaginat niciodată că mi se va întâmpla asta.”
Născută în urmă cu 25 de ani la Ipswich, într-o comunitate aborigenă din sudul statului New Wales, Ashleigh Barty este mai mult ca niciodată idolul unei țări întregi. „Nimic nu se câștigă ca acasă” a spus legenda Rod Laver, printre primii care au salutat sâmbătă victoria australiencei. Starul pop australian Kylie Minogue a luat foc pe rețelele de socializare. Profet în țara ei, Barty și-a putut asuma statutul favorit și a confirmat că știa să gestioneze presiunea. Într-un an, ea a acumulat 53 de victorii față de 8 înfrângeri (inclusiv două retrageri) și 7 titluri în 15 turnee. Vicecampioana ei, Aryna Sabalenka, sau numărul 3 mondial Garbine Muguruza nu au consistența ei. Naomi Osaka are potențialul de a fi șefa, dar fragilitatea ei mentală ridică numeroase întrebări.
„Îmi dau seama cât de norocoasă sunt să pot simți aceste emoții în mai multe rânduri, pentru că multor jucători nu se întâmplă, a savurat umila campioană la rândul ei. Ultimii douăzeci de ani au fost un timp al naibii de multă vreme să lovesc mingi de tenis și, în special, ultimii cinci sau șase ani care constituie a doua fază a carierei mele”. lefigaro.fr