Arsenal a anunţat reduceri salariale de 12,5% pentru jucători şi antrenori

Jucătorii şi antrenorii echipei engleze de fotbal Arsenal au fost acord cu o reducere a salariilor de 12,5 la sută din cauza pandemiei de coronavirus, iar clubul londonez a devenit astfel primul din Premier League care a anunţat o măsură de acest fel, potrivit Reuters.

Mai multe grupări din Premier League şi-au trimis angajaţii în şomaj tehnic după izbucnirea pandemiei de coronavirus, în timp ce altele, precum West Ham United şi Southampton, au anunţat că jucătorii au acceptat amânări ale salariului.

Liderul Liverpool, Tottenham Hotspur şi Bournemouth şi-au revizuit deciziile de a trimite în şomaj tehnic personalul în urma criticilor venite din partea suporterilor.

”Suntem bucuroşi să vă anunţăm că am ajuns la un acord voluntar cu jucătorii primei echipe şi antrenorii pentru a ajuta clubul în această perioadă critică”, se arată în comunicatul clubului.

”Reducerile cu 12,5 la sută din câştigurile anuale vor avea efect de luna aceasta, iar hârtiile vor fi completate zilele următoare”, a explicat Arsenal.

Citeste si:  Pantilimon a fost imprumutat la Deportivo La Coruna

Clubul a precizat că ”sumele asupra cărora s-a convenit” vor fi plătite de Arsenal în cazul în care obiectivele vor fi îndeplinite în sezoanele următoare.

Acordul dintre club şi jucători a fost bazat pe presupunerea că sezonul 2019/2020 va fi dus până la capăt, iar ”tunarii” vor încasa toţi banii care li se cuvin din drepturile de televizare.

”Economiile rezultate vor acopera o parte din riscurile financiare pe care le avem în acest sezon legate de veniturile din meciurile de acasă şi comerciale”, a precizat Arsenal.

Echipa londoneză ocupă locul 9 în clasament, la opt puncte de poziţia a patra, care garantează calificarea în bănoasa competiţie Liga Campionilor, la întreruperea sezonului în Premier League din cauza pandemiei de coronavirus.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*