Arina Sabalenka şi Caroline Garcia vor disputa finala Turneului Campioanelor

Belarusa Arina Sabalenka a produs surpriza la Turneul Campioanelor de la Fort Worth (Texas), competiţia de final de sezon a circuitului profesionist feminin de tenis (WTA), reuşind să o elimine în semifinale pe poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial şi principala favorită, în faţa căreia s-a impus cu 6-2, 2-6, 6-1, într-o partidă disputată duminică.

Sabalenka (24 ani) s-a impus după două ore şi şapte minute de joc, obţinând prima sa victorie în cinci confruntări cu Swiatek de la debutul acestui sezon.

Belarusa, cap de serie numărul 7, o va avea ca adversară în finală pe jucătoarea franceză Caroline Garcia (cap de serie nr. 6), care a trecut în două seturi, 6-3, 6-2, de grecoaica Maria Sakkari, favorita numărul 5, în cealaltă partidă din penultimul act.

Citeste si:  Goat, noul sponsor al PSG, va plăti peste 50 de milioane de euro pe parcursul a 3 ani

Garcia, care are în palmares 10 titluri WTA, poate deveni luni a doua reprezentantă a Franţei care câştigă Turneul Campioanelor, după Amelie Mauresmo în 2005.

La 29 de ani, franţuzoaica este cea mai vârstnică jucătoare calificată în finala acestei competiţii, după americanca Venus Williams în 2017.

Arina Sabalenka şi Caroline Garcia s-au înfruntat de patru ori până acum, scorul general fiind egal, 2-2.
AGERPRES