Andreea Mitu şi Raluca Olaru, calificate în turul al doilea al probei de dublu la Australian Open

andreea mitu

Perechea Andreea Mitu/Raluca Olaru s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis Australian Open, după ce a trecut cu 3-6, 6-3, 6-3 de cuplul Monica Niculescu/Patricia Ţig, într-un meci integral românesc desfăşurat miercuri la Melbourne.

Mitu şi Olaru au câştigat după două ore şi 14 minute.

Niculescu şi Ţig au început meciul mai bine, au condus cu 3-0 şi au încheiat primul set cu 6-3. Cele două au condus şi în actul secund cu 1-0, dar Mitu şi Olaru au câştigat trei ghemuri la rând. Perechea Niculescu/Ţig a reuşit egalarea (3-3), pentru scurt timp, deoarece Mitu şi Olaru au tranşat soarta setului cu trei ghemuri la rând (6-3). În decisiv, Monica şi Patricia au avut 1-0 şi 2-1, dar perechea Mitu/Olaru a avut o perioadă bună, concretizată în patru ghemuri consecutive (5-2), reuşind să încheie conturile cu 6-3.

Învingătoarele au totalizat un as şi 9 duble greşeli, iar Niculescu şi Ţig au încheiat cu 1 as şi 5 duble greşeli. Învingătoarele au fost mai bune cu primul serviciu, iar învinsele cu al doilea. De remarcat că Mitu şi Olaru şi-au creat nu mai puţin de 20 de mingi de break, din care au fructificat 7 (învinsele au transformat 6/9).

Citeste si:  Red Bull va dezvălui RB20 pe 15 februarie

În turul secund, Mitu şi Olaru vor înfrunta învingătoarele din meciul Liudmila Kicenok (Ucraina)/Jelena Ostapenko (Letonia/N.13) şi Makoto Ninomiya (Japonia)/Sabrina Santamaria (SUA).

În alt meci din primul tur, cehoaicele Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova, favoritele numărul trei, au trecut de cuplul româno-suedez Ana Bogdan/Rebecca Peterson cu 6-3, 6-1, într-o oră şi 14 minute.

Mitu şi Olaru şi-au asigurat un cec de 45.000 de dolari australieni şi 130 de puncte WTA la dublu, iar perechile învinse s-au ales cu cecuri de 30.000 de dolari şi 10 puncte WTA.

România are alte trei reprezentante pe tabloul feminin de dublu.

Simona Halep, a doua favorită la simplu, va face pereche cu tânăra jucătoare australiană Charlotte Kempenaers-Pocz (16 ani), iar în prima rundă cele două vor avea ca adversar cuplul australian compus din Arina Rodionova şi Storm Sanders.

Irina Begu şi argentinianca Nadia Podoroska vor juca în prima rundă contra cuplului Darija Jurak (Croaţia)/Nina Stojanovic (Serbia). De remarcat că Begu a fost învinsă luni de Stojanovic în primul tur la simplu.

Mihaela Buzărnescu o va avea ca parteneră pe Ankita Raina (India), cele două urmând să înfrunte cuplul australian Olivia Gadecki/Belinda Woolcock în primul tur.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*