Ana Bogdan trece de primul tur al calificărilor la US Open

Ana Bogdan a învins-o pe germanca Anna-Lena Friedsam cu 3-6, 6-3, 6-2, marţi, la New York, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.

Ana Bogdan (29 ani, 65 WTA), principala favorită a tabloului preliminar, s-a impus după exact două ore de joc.

Ana Bogdan şi Anna-Lena Friedsam (28 ani, 207 WTA) sunt acum la egalitate, 2-2, în meciurile directe, după ce românca a câştigat şi ultima confruntare, în 2016, pe iarbă, la Mallorca, în primul tur, cu 6-1, 6-4.

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 33.600 de dolari şi 20 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe mexicanca Fernanda Contreras Gomez (24 ani, 201 WTA).

Citeste si:  Cine este iubita lui Dominic Thiem, Lili Paul-Roncalli?

Alte trei românce vor evolua în calificări la Flushing Meadows.

Irina Bara (27 ani, 126 WTA) va primi replica americancei Kayla Day (22 ani, 211 WTA), într-un duel care are loc în premieră.

Alexandra Cadanţu-Ignatik (32 ani, 160 WTA) o va întâlni, tot pentru prima oară, pe americanca Alycia Parks (21 ani, 150 WTA).

Nici Gabriela Lee (27 ani, 1347 WTA) nu a mai jucat până acum cu italianca Sara Errani (35 ani, 117 WTA), adversara sa din primul tur. agerpres.ro