Aceștia au fost cei mai rapizi 10 fotbaliști ai planetei în 2019

Vă prezentăm topul din care lipsesc atât Cristiano Ronaldo, cât și Lionel Messi. Este vorba despre clasamentul celor mai rapizi jucători de fotbal din lume în 2019.

Jucătorii rapizi sunt deseori utilizați pe flancuri, fie pentru a crea panică în defensiva adversă, fie pentru a anihila atacurile oponenților.

O bună parte dintre aceștia nu au parte de un sezon grozav, pe semne că viteza nu este suficientă pentru a aduce succesul în fotbal – de parcă nu știam acest lucru datorită lui Bănel Nicoliță și a lui Cornel Dinu – care a spus referitor la fostul jucător de bandă al Stelei că „fotbalul nu e șantier”.

Vom observa însă că printre cei mai buni fotbaliști ai plantei regăsim jucători care îmbină viteză cu multe alte calități.

Iată care au fost cei mai rapizi fotbaliști din lume în 2019:

10. Karim Bellarabi

Mijlocașul de bandă al celor de la Bayer Leverkusen, care este cunoscut pentru rapiditatea sa, a atins o viteză de 35.27 km/h în 2019. Nu se poate spune despre internaționalul german că a ieșit prea mult în evidență în ultima perioadă, reușind să marcheze numai de două ori în 25 de partide jucate în acest sezon. Cu toate acestea, extrema în vârstă de 29 de ani rămâne unul dintre cei mai rapizi și periculoși jucători de contraatac din Bundesliga.

09. Moussa Sissoko

Fiind extrem de puternic și atingând o viteză de 35.33 km/h, mijlocașul central francez pare să aibă calitățile pe care Victor Pițurcă le apreciază cel mai mult la un fotbalist – chiar dacă nu rupe gura târgului la finalizare și nici în ceea ce privește ultima pasă.

Închizătorul celor de la Tottenham s-a operat la genunchi la începutul anului 2020 și va reveni la antrenamentele echipei conduse de Jose Mourinho abia în luna aprilie, așa că este posibil să nu mai evolueze în acest sezon.

08. Patrick van Aanholt

La cei doar 1.76cm ai săi, fundașul stângă al celor de la Crystal Palace nu are parte de cel mai grozav sezon din cariera sa, însă cu toate acestea, a făcut mereu parte din lotul echipei naționale a Olandei în preliminariile pentru Euro 2020 și a fost titular doar în ultima partidă.

Van Aanholt a fost surprins pe teren cu o viteză de 35.42 km/h și chiar dacă evoluează alături de un alt jucător rapid de bandă, Wilfried Zaha, pare să aibă emoții în ceea ce privește rămânerea în Premier League în acest sezon.

07. Jamie Vardy

Atacantul englez este într-o formă excelentă în acest sezon și chiar conduce momentan în topul celor mai buni marcatori din Premier League. Leicester speră să prindă din podiumul în cel mai puternic campionat al planetei, după isprava reușită în 2016.

Viteza de 35.44 km/h înregistrată de Vardy la vârsta de 33 de ani este cel puțin surprinzătoare, mai ales dacă ne gândim că atacantul „vulpilor” participă foarte mult și la faza defensivă a echipei sale.

06. Leroy Sane

Sane este unul dintre cei mai bine cotați jucători ai planetei, însă o accidentare la ligamentele încrucișate ale genunchiului l-a ținut departe de teren în ultimele 6 luni. Absența unui jucător care în sezonul precedent a marcat 16 goluri și a trimis 18 pase de gol pare să fi avut un impact major asupra performanțelor echipei sale, care nu s-a mai putut bucura de vitezistul care a atins 35.48 km/h.

Campioana ultimelor două ediții din Premier League traversează un sezon mult mai slab, iar Liverpool pare să fie deja campioană în Anglia. În plus, în această iarnă s-a vorbit și despre un posibil transfer al lui Sane la Bayern Munchen.

Citeste si:  Niculescu-Ruse în optimile de la WTA Limoges

05. Theo Walcott

Vitezistul mijlocaș de bandă englez nu a reușit să se afirme după plecarea de la Arsenal, deși a evoluat peste 50 de partide pentru Everton în ultimele două sezoane. Chiar și la vârsta e 30 de ani, Walcott rămâne cunoscut doar pentru principala sa calitate, și anume viteza. Se pare că viteza de 35.7 km/h nu l-a ajutat prea mult pe internaționalul englez să-și ajute echipa, bifând doar un gol și două pase de gol în 22 de partide în acest sezon.

04. Inaki Williams

Atacantul basc de culoare le dă multe bătăi de cap fundașilor din Spania, reușind să atingă o viteză de 35.71 km/h, însă nu pare să mai reprezinte o adevărată amenințare pentru portari. Williams a marcat câte un singur gol în LaLiga, Copa del Rey și Europa League.

Cu toate acestea, cota sa de piață se menține ridicată, la cea mai înaltă treaptă pe care jucătorul de origine ghaneză a fost vreodată: 50 de milioane de euro este valoarea estimată de site-ul de specialitate transfermarkt.com.

03. Orlando Berrio

Am ajuns și la singurul jucător din acest clasament care nu evoluează în Europa. Este vorba despre Orlando Berrio, un mijlocaș dreapta columbian care evoluează pentru Flamengo – campioana din 2019 a Braziliei. Berrio nu este un jucător de mare anvergură, având numai 6 selecții în naționala țării sale, însă acesta a atins viteza de 36 km/h în 2019.

02. Kylian Mbappe

Tânărul campion mondial a fost surprins cu aceeași viteză (36 km/h)ca și Orlando Berrio, însă cota de piață a lui Mbappe (200 milioane de euro) este de 100 de ori mai mare decât ce a lui Berrio (2 milioane de euro). Și nu este de mirare, dacă ne gândim că jucătorul în vârstă de numai 21 de ani este cel mai valoros jucător al planetei și totodată al doilea cel mai scump jucător din istorie.

01. Gareth Bale

Cel mai mare vitezist din lumea fotbalului este însă Gareth Bale, superstarul celor de la Real Madrid, care a căzut în dizgrația suporterilor după ce a fost surprins răzând alături de colegii de la echipa națională, în timp ce aceștia țineau un drapel pe care era scris mesajul: „Țara Galilor. Gold. Madrid. În ordinea asta”.

Despre Bale s-ar putea spune și că este mai rapid decât bila ruletei din NetBet Casino, însă galezul a ratat 13 partide din cauza accidentărilor în sezonul 2019/2020 și în cele 15 partide jucate pentru galactici nu a impresionat, marcând 3 goluri și trimițând numai 2 pase de gol. Chiar s-a vorbit în această iarnă despre o posibilă revenire a sa la Tottenham, însă impresarul său a negat speculațiile.

Cel mai rapid fotbalist român este Cristi Bărbuț de la CS U Craiova. Nu știm care a fost viteza maximă atinsă de mijlocașul de bandă, însă știm că acesta a parcurs cei 50 de metri din cadrul probei de viteză de la întrecerea „Fotbalist de România” în 5.8 secunde, cu 0.24 mai mult decât recordul mondial. Viteza medie a acestei alergări este de 31.03 km/h, însă ținând cont că a plecat de pe loc, este evident că cel poreclit „Usain Bolt al Ligii 1” în vârstă de 24 de ani a atins o viteză ceva mai mare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*