Legendarul teren Centre Court, martor la unele dintre cele mai frumoase pagini din istoria tenisului, și-a sărbătorit centenarul cu mare pompă.
În 1922. Center Court, dealtfel sigurul teren, a fost inaugurat pentru Campionatele britanice la tenis de câmp, în decusrul timpului fiind înconjurat de terenuri noi.
Hotărât, acest prim „Sunday Open” a făcut totul pentru a rămâne în analele istoriei, întrucât este ziua aleasă de organizatorii Wimbledon pentru a sărbători centenarul legendarului Center Court. Chiar și lui John McEnroe, maestru de ceremonii, i-a fost greu să-și dea seama. „Și toate astea se întâmplă într-o duminică…”, a scăpat el la începutul ceremoniei.
O ceremonie care nu a dăcut lucrurile pe jumătate, cu un line-up plin de câștigători ai turneului și, în special, întâlnirea celor „Big Four” prezenți Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic și Andy Murray.
La eveniment a participat și Simona Halep, câștigătoare a acestui turneu. Finalistul din fiecare probă primește o placă de argint inscripționată. Trofeele sunt de obicei prezentate de președintele clubului All England, Ducele de Kent.