Simona Halep şi Emma Răducanu au un tur liber la WTA Linz

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu, principala favorită, şi românca Simona Halep, cap de serie numărul doi, vor intra direct în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Linz (Austria), dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, care debutează duminică.

Răducanu, campioana en titre de la US Open, al cărei tată este român, va debuta contra unei adversare venite din calificări. Halep o va înfrunta în optimi pe câştigătoarea dintre belarusa Aleksandra Sasnovici (cea care a învins-o recent la Indian Wells) şi franţuzoaica Fiona Ferro.

România mai are o reprezentantă pe tabloul principal, Sorana Cîrstea, a şasea favorită, care va juca în primul tur contra rusoaicei Kamila Rahimova.

Citeste si:  Cristian și Ruse trec în turul secund al calificărilor de la WTA Auckland

Alte două românce au şanse de a accede pe tabloul principal, Jaqueline Cristian şi Ana Bogdan, ajunse în ultimul tur al calificărilor.

În turul decisiv, românca o va înfrunta pe ucraineanca Lesia Ţurenko (32 ani, 113 WTA).

Ana Bogdan va înfrunta o reprezentantă a Ucrainei, Katerina Kozlova (27 ani, 129 WTA), în ultimul tur al calificărilor.

În alt meci din primul tur al calificărilor, Mihaela Buzărnescu (33 ani, 121 WTA), autoare a 8 duble greşeli, a fost învinsă de Kristina Kucova din Slovacia (31 ani, 111 WTA), cu 6-2, 6-7 (4), 6-3.

Buzărnescu va continua la dublu, alături de poloneza Katarzyna Piter.
AGERPRES