Patru ţări s-au oferit să găzduiască meciuri de calificare pentru cupele europene, sezonul 2020-2021

Meciurile de calificare pentru Liga Campionilor şi Europa League, sezonul 2020/21, s-ar putea disputa pe terenuri neutre în contextul pandemiei de coronavirus, a anunţat joi UEFA, scrie dpa.

Conform sursei, Federaţiile din Polonia, Ungaria, Grecia şi Cipru s-au oferit deja să găzduiască partide în cazul în care echipele gazdă nu o vor putea face, ca urmare a situaţiei sanitare din ţara respectivă şi a eventualelor restricţii impuse de autorităţi.

Cluburile participante în sezonul viitor al cupelor europene ar putea pierde meciurile la ”masa verde”, dacă nu vor informa UEFA despre restricţiile de călătorie de ultim moment impuse pentru limitarea răspândirii Covid-19, conform ghidurilor de procedură emise de Uniunea europeană de fotbal.

UEFA va publica o listă cu actualele restricţii de călătorie între ţări înainte de fiecare tragere la sorţi. Cluburile vor trebui să informeze forul european de restricţii necunoscute de călătorie cu cel puţin 48 ore înainte de tragerea la sorţi, condiţie care dacă nu va fi respectată duce la pierderea meciului cu 3-0.

Citeste si:  Cattermole este indisponibil patru luni de zile

”Dacă un club nu informează administraţia UEFA cu două zile înainte de o tragere la sorţi despre noi restricţii de călătorie, altele decât cele publicate de UEFA, acel club va fi considerat responsabil şi meciul va fi declarat pierdut de către clubul în cauză”, a precizat forul european.

UEFA a adăugat că dacă un club gazdă, după tragerea la sorţi, trebuie să joace cu un adversar care are interdicţie de a călători în acea ţară, trebuie găsită o arenă neutră pentru meci. În cazul în care clubul gazdă nu propune o alternativă de locaţie potrivită, atunci va pierde meciul.

Regulile se vor aplica pentru tururile preliminare şi play-off-ul sezonului viitor al cupelor europene.

În acest sezon, ultimele meciuri din optimile Ligii Campionilor şi optimile Europa League, amânate din cauza Covid-19 în martie, se vor juca pe terenurile echipelor gazdă.

Faza finală a Ligii Campionilor şi a Europa League, începând cu sferturile de finală, se va juca sub forma unor mini-turnee în Portugalia, respectiv Germania.

AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*