Percheziţii la sediile cluburilor belgiene Sporting Charleroi şi KRC Genk

Poliţia belgiană a efectuat miercuri percheziţii la sediile cluburilor de fotbal Sporting Charleroi şi KRC Genk, în cadrul operaţiunii „Cu mâinile curate”, fiind vizaţi mai mulţi agenţi de jucători, dar şi transferuri suspecte.

Parchetul federal nu doreşte să ofere mai multe informaţii, scrie agenţia Belga.

Sporting Charleroi, club condus de Mehdi Bayat, preşedintele Federaţiei belgiene de fotbal (URBSFA), a anunţat că „a colaborat pe deplin, înmânându-le anchetatorilor documente referitoare de unele transferuri de jucători”.

Genk a transferat în vara anului trecut doi români. Ianis Hagi a fost împrumutat în ianuarie la gruparea scoţiană Glasgow Rangers, care în mai a confirmat transferul definitiv al mijlocaşului. De asemenea, Vladimir Screciu a fost împrumutat de Genk la o divizionară secundă din Belgia, Lommel.

Aceste episoade se adaugă pe lista lungă a faptelor legate de ancheta asupra scandalului de fraudă din fotbalul belgian. În acest an, locuinţa lui Bruno Venanzi, preşedintele lui Standard Liege, şi instalaţiile clubului său au fost percheziţionate în cadrul unei anchete vizându-l pe agentul de jucători Christophe Henrotay.

Citeste si:  Bundesliga s-ar putea relua pe 9 mai, cu porţile închise

La sfârşitul lui ianuarie, parchetul federal a anunţat că este gata dosarul referitor la agentul Dejan Veljkovic, iar cel vizându-l pe un confrate al acestuia, Mogi Bayat (fratele lui Mehdi Bayat), nu va fi gata mai devreme de sfârşitul lui iunie.

Operaţiunea „Cu mâinile curate” a început în octombrie 2018. Anchetatorii analizează meciuri suspectate că au fost trucate,dar şi fraude financiare.

Dejan Veljkovic a colaborat cu anchetatorii şi a încheiat un acord cu justiţia, acceptând o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu suspendare, o amendă de 80.000 de euro cu suspendare şi confiscarea tuturor sumelor obţinute ilegal. În schimb, el a trebuit să ofere justiţiei informaţii importante şi complete despre activitatea sa şi despre mecanismele utilizate în lumea fotbalului în general.

Anchetatorii au audiat în ultimele luni numeroase personalităţi ale sportului cu balonul rotund din Belgia, de la conducători de cluburi şi antrenori, până la agenţi de jucători, arbitri şi fotbalişti.

AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*