WNBA – Sabrina Ionescu ”are totul” pentru a deveni o mare vedetă (L’Equipe)

Baschetbalista de origine română Sabrina Ionescu, care a făcut pasul către campionatul profesionist feminin nord-american (WNBA) „are totul” pentru a deveni o mare vedetă a acestui sport, consideră cotidianul L’Equipe, care îi dedică un articol jucătoarei care a uimit prin evoluţiile sale în campionatul universitar din Statele Unite.

Fiica unor imigranţi români, Sabrina Ionescu s-a născut în California, iar în ultimele patru sezoane a jucat la echipa Oregon Ducks, din campionatul universitar american, reuşind statistici „aproape absurde”, conform ziarului sportiv francez. Ea a devenit primul jucător din NCAA (bărbaţi şi femei) care a cumulat 2.000 de puncte, 1.000 de recuperări şi 1.000 de pase decisive, deţinând de asemenea recordul de „triple duble” (26), în condiţiile în care cea mai apropiată concurentă a sa a reuşit doar 12.

Graţie prestaţiilor Sabrinei Ionescu, echipa Oregon Ducks şi-a mărit de şase ori afluenţa în ultimii patru ani.

L’Equipe subliniază că Sabrina Ionescu a fost foarte afectată de dispariţia lui Kobe şi Gianna Bryant, pe 26 ianuarie, într-un accident de elicopter. Fiica fostului star al lui Los Angeles Lakers era „un mare fan” al jucătoarei formaţiei din Oregon, aducându-l deseori pe tatăl ei să vadă meciurile echipei Ducks. Între cei trei a existat o relaţie foarte strânsă, Sabrina numărându-se de altfel printre persoanele care au luat cuvântul în cursul ceremoniei funerare dedicate idolului şi fiicei acestuia.

Citeste si:  Mascherano a semnat cu Hebei China

Chiar în seara respectivă, ea a devenit prima jucătoare cu 2.000 de puncte, 1.000 de recuperări şi 1.000 de assist-uri din NCAA. „Kobe mă priveşte de sus şi este cu adevărat mândru de mine”, a declarat Sabrina, foarte emoţionată, imediat după meci.

L’Equipe aminteşte, totodată, că tatăl baschetbalistei a părăsit România în timpul revoluţiei din 1989, soţia sa alăturându-i-se în 1995, în timp ce Sabrina a venit pe lume doi ani mai târziu.

Supranumită deja „Lady Liberty” de presa americană, Sabrina Ionescu a semnat luna trecută un contract multianual cu celebra firma de echipament sportiv Nike, a cărui valoare nu a fost dezvăluită. Ea a fost prima alegere la draftul WNBA şi va juca pentru New York Liberty.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*