Voi face totul pentru ca Messi să rămână la Barcelona, promite noul preşedinte Joan Laporta

Noul preşedinte al clubului FC Barcelona, Joan Laporta, l-a îmbrăţişat pe Lionel Messi, miercuri, cu ocazia instalării sale oficiale în funcţie şi a promis că va face tot ceea ce îi va sta în putinţă pentru a-l convinge pe starul argentinian să rămână la gruparea catalană, informează Reuters.

„Voi face tot ceea ce pot pentru ca Leo să rămână, pentru că este cel mai bun jucător din istorie”, a declarat Laporta în discursul pe care l-a susţinut pe stadionul Camp Nou, sub privirile căpitanului Messi şi ale vice-căpitanilor Gerard Pique, Sergi Roberto şi Sergio Busquets.

„Ştii că te iubesc, ştii că Barca te iubeşte şi dacă acest stadion ar fi fost plin atunci când joci, nu ai vrea să pleci. Orice vei decide este bine, până la urmă, dar vom încerca”, i-a transmis jucătorului argentinian noul preşedinte.

Laporta a condus anterior Barcelona într-una dintre cele mai pline de succes perioade din istoria sa (2003-2010), care a inclus şi promovarea lui Messi la prima echipă, înainte ca acesta să devină cel mai bun fotbalist din toate timpurile al grupării „blaugrana”.

El a fost ales din nou în funcţia de preşedinte pe 7 martie, cu 54% din voturile membrilor cotizanţi, însă a trecut prin emoţii în ultimele zece zile, făcând rost cu greu de garanţia de 124,6 milioane euro, obligatorie pentru validarea mandatului său.

Citeste si:  Nick Kyrgios cere anularea Openului Australiei

Joan Laporta a subliniat că o altă prioritate a mandatului său, pe lângă prelungirea contractului lui Messi, este aceea de a face clubul ”sustenabil din punct de vedere economic”, subliniind că echipa sa are ”un plan imediat” pentru a face acest lucru.

Noua conducere moşteneşte o profundă criză financiară, exacerbată de pandemia de coronavirus, iar Laporta doreşte să pună când mai rapid ordine în conturi, pentru ca situaţia economică a Barcelonei să revină la normal.

„Nu ne este teamă de această situaţie şi, dacă va trebui să luăm decizii importante în interesul Barcelonei, atunci o vom face”, a promis el.

FC Barcelona a fost eliminată în optimile de finală ale Ligii Campionilor de formaţia franceză Paris Saint-Germain, dar Laporta i-a îndemnat pe jucători să încerce să realizeze dubla internă. Catalanii se află pe locul secund în clasament, la patru puncte de liderul Atletico Madrid, şi urmează să dispute luna viitoare finala Cupei Spaniei.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*