Ucraineanca Harlan, descalificată de la Mondialele de la Milano pentru că a refuzat să dea mâna cu rusoaica Smirnova

Scrimera ucraineană Olga Harlan a fost descalificată joi de la Mondialele de la Milano pentru că a refuzat să dea mâna cu rusoaica Anna Smirnova, participantă în calitate de „sportiv individual neutru” la proba feminină de sabie, pe care o învinsese în primul tur al tabloului principal, informează AFP.

Anunţată pe tabloul oficial, descalificarea a fost decisă în urma refuzului lui Harlan de a strânge mâna adversarei sale după victorie, potrivit unei surse apropiate de autorităţile acestui sport. Scrimera ucraineană a devenit joi prima reprezentantă a ţării sale care înfruntă o rusoaică de la invadarea Ucrainei în urmă cu aproape un an şi jumătate, datorită unei schimbări în politica guvernului său.

Un decret al Ministerului Sporturilor din Ucraina interzice sportivilor săi şi delegaţiilor oficiale să participe la competiţii unde figurează ruşi sau belaruşi. Modificat miercuri, decretul face referire doar la „sportivii reprezentând Federaţia Rusă sau Republica Belarus”.

Exceptând tenisul, unde jucătorii nu fac parte din delegaţii oficiale, nu au mai existat confruntări pe scena sportivă între reprezentanţi din cele două ţări de la declanşarea invaziei.

Citeste si:  Grila de Formula 1 din 2021 este (aproape) completă

„Cei doi scrimeri (…) trebuie să dea mâna cu adversarul de îndată ce este anunţată decizia”, precizează regulamentul Federaţiei Internaţionale de Scrimă (FIE), condusă până la izbucnirea conflictului de oligarhul rus Alişer Usmanov, care de atunci s-a retras.

Cvadruplă campioană mondială la sabie, Olga Harlan a dominat-o clar pe Anna Smirnova (15-7) şi a refuzat să o salute sau să-i strângă mâna, fiind susţinută pe toată durata meciului de membrii delegaţiei Ucrainei, care au strigat „Slava Ukraini” („Glorie Ucrainei”).

Pe pistă, Harlan s-a mulţumit cu un salut protocolar adresat arbitrului, evitând să facă la fel cu adversara sa. Ea nu a dat mâna cu aceasta şi şi-a prezentat sabia astfel încât lamele să se ciocnească, un gest care era obişnuit în acest sport la apogeul pandemiei de Covid-19.

În faţa refuzului adversarei sale de a da mâna cu ea, Anna Smirnova a protestat fără succes şi a refuzat să părăsească pista pentru aproape o oră după încheierea meciului.
AGERPRES