Tenisul de câmp este unul dintre cele mai populare sporturi, fiind practicat de sute de milioane de oameni la nivel global și înregistrând cote impresionante de audiență, mai ales în timpul competițiilor majore.
Până în anii 90, jucătorii erau obligați să poarte echipament de un alb imaculat. Astfel, această disciplină a fost numită „sportul alb”. Denumirea are, însă, și o altă conotație, asociată cu statutul social superior al celor care aveau privilegiul să practice tenisul.
În cele ce urmează îți vom alte 20 de lucruri interesante pe care poate că nu le știai despre acest joc:
- Se spune că tenisul a fost inventat în secolul al XII-lea, la o mânăstire din nordul Franței. La începuturi nu exista rachetă, mingea fiind lovită cu palma. De altfel, jocul se numea „jeu de paume” (joc de palmă). Rachetele au fost introduse în secolul al XVI-lea.
- Wimbledon este cel mai vechi turneu de Grand Slam. Prima ediție s-a ținut în 1877. Următoarea competiție majoră, US Open, a apărut patru ani mai târziu (1881). French Open a debutat în 1891, iar despre Australian Open s-a vorbit din 1905.
- Se spune un jucător cucerește un „Career Grand Slam” dacă respectivul câștigă cele patru turnee de Grand Slam în întreaga carieră. În cazul în care cele patru titluri sunt obținute în același sezon, jucătorul/jucătoarea își trece în cont un „Grand Slam”.
- Cel mai lung meci de tenis din istorie s-a jucat între John Isner și Nicolas Mahut. După 11 ore și 5 minute, Isner s-a impus cu 70-68 la tiebreak, în setul decisiv. La polul opus s-a situat meciul dintre Susan Tutt și Marion Bandy (20 de minute).
- Cupa Davies, competiția anuală dedicată echipelor naționale masculine, datează din anul 1900. Competiția omoloagă dedicată jucătoarelor de tenis, FedCup, s-a înființat în 1963.
6,Tiebreak-ul a fost inventat de James Van Alen, în 1965. Inițial, au existat două tipuri de tiebreak: de 9 puncte („sudden-death”) și de 12 puncte („lingering death”). Până în 2016, în Cupa Davies s-a jucat tiebreak în toate seturile, cu excepția setului decisiv.
7, Don Budge este primul jucător care a câștigat șase titluri consecutive de Grand Slam, de la Wimbledon 1937 până la US Open 1938.
8. Cea mai puternică servă din competiția masculină a fost executată de australianul Sam Groth (263,44 km/h). În competiția feminină, recordul este deținut de germanca Sabine Lisicki (210 km/h).
9. Turneul de la Wimbledon a fost primul de Grand Slam în care s-a decis ca premiul acordat câștigătoarei întrecerii feminine să fie egal cu cel acordat campionului. Hotărârea a intrat în vigoare în anul 2007 și a stabilit tendințe în tenis, și alte competiții aplicând aceeași măsură. Premiile în bani au fost introduse la Wimbledon din 1968.
10. Roger Federer și Rafael Nadal sunt tenismenii care au câștigat cele mai multe turnee de Mare Șlem (20). Jucătoarea de tenis cu cele mai multe succese în competițiile majore (24) este Margaret Court.
- Arthur Ashe este primul afro-american care a câștigat US Open, în 1968. După ce a ridicat trofeul, a spus următoarele vorbe: „Începe de unde te afli. Folosește ce ai. Fă ce poți”.
- Organizatorii turneului de la Wimbledon a folosit vulturul Rufus pentru a goni porumbeii de deasupra arenelor. Rufus are și un cont pe Twitter, cu peste 10.000 de urmăritori. În altă ordine de idei, în timpul Wimbledonului se consumă aproximativ 24 de tone de căpșune.
- ATP (The Association of Tennis Professionals) a fost înființată în anul 1972. În circuit se folosesc mingii cu greutatea reglementată de Federația Internațională de Tenis, între 56 și 59,4 grame. Până în 1986, mingiile nu puteau fi decât albe.
- Până în 1975, trei din cele patru turnee de Grand Slam se jucau pe iarbă: Wimbledon, US Open și Australian Open. Celelalte suprafețe folosite în circuitul profesionist sunt zgură, ciment, sticlă, covor sintetic și lemn. La Wimbledon, înălțimea firului de iarbă este de fix 8 mm.
- French Open a primit numele unui fost aviator francez, Roland Garros. Este singurul turneu de Grand Slam care are o denumire suplimentară.