Steve Kerr rămâne antrenorul campioanei NBA, Golden State Warriors

Steve Kerr rămâne antrenorul campioanei NBA, Golden State Warriors

Golden State Warriors, campioana en titre a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a ajuns la un acord cu antrenorul Steve Kerr pentru prelungirea contractului.

”Suntem încântaţi să îl avem pe Steve sub contract şi pregătit să conducă echipa în următorii ani”, a declarat preşedintele manager general Bob Myers. ”Sun conducerea sa, am fost norocoşi să câştigăm trei titluri NBA în decurs de patru ani, iar abilitatea sa de a reuşi în toate aspectele postului său este principalul motiv al succesului nostru. Este un antrenor extraordinar, dar, mai important, este o persoană incredibilă”, a mai spus oficialul.

Kerr, 52 de ani, tocmai a încheiat al patrulea din cei cinci ani ai contractului său în valoare de 25 de milioane de dolari, semnat în 2014. Echipa californiană, cu el la comandă, are un bilanţ de 265 de victorii şi 63 de înfrângeri în cele patru sezoane, cu patru finale şi trei titluri.

Lupta sa cu o boală l-au forţat să rateze mai multe meciuri în ultimele sezoane, inclusiv primele 43 din stagiunea 2015-16, din cauza unor probleme la spate. (agerpres.ro)

 

Tagged with

Leave a Reply

Your email address will not be published.