Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan, calificate în optimi la Istanbul (WTA)

roland garros

Jucătoarele române de tenis Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan s-au calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Istanbul, dotat cu premii totale de 235.238 de dolari.

Cîrstea (31 ani, 67 WTA) a învins-o pe Katerina Kozlova (Ucraina) cu 6-4, 7-6 (6), după exact după ore de joc. După un început echilibrat (2-2), românca s-a desprins la 5-2 în primul set, dar nu a reuşit să se impună imediat, ratând şase mingi de set, înainte de a câştiga cu 6-4.

În actul secund, Cîrstea a avut 3-0, 4-1 şi 5-2, dar i-a permis adversarei (27 ani,130 WTA) să revină şi să egaleze, Sorana irosind trei mingi de meci la 6-5. Românca a reuşit să încline balanţa în tiebreak, cu 8-6.

Ana Bogdan (28 ani, 102 WTA) a câştigat în două seturi simetrice în faţa japonezei Nao Hibino (26 ani, 82 WTA), cu 6-3, 6-3, după o oră şi 14 minute.

Citeste si:  Sorana Cirstea paraseste turneul WTA Beijing

În primul set, Bogdan a rupt echilibrul la 2-2, reuşind trei ghemuri la rând, după care s-a impus cu 6-3. În actul al doilea, Bogdan a avut 2-0 şi 3-1, a fost egalată, 3-3, dar a făcut un nou break, l-a confirmat şi a încheiat pe serviciul adversarei (6-3).

Fiecare româncă şi-a asigurat un cec de 3.675 dolari şi 30 de puncte WTA.

În optimi, Cîrstea o va întâlni pe rusoaica Anastasia Potapova (20 ani, 76 WTA), care s-a impus în faţa compatrioatei Anastasia Pavliucenkova cu 7-6 (2), 6-7 (8), 6-4. Potapova a învins-o pe Cîrstea cu 6-4, 6-7 (5), 7-5 în 2019, în sferturi la Budapesta.

Ana Bogdan va juca în turul secund cu câştigătoarea meciului dintre Barbora Krejcikova (Cehia), a cincea favorită, şi turcoaica Cagla Buyukakcay.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*