Australianul Alex Pullin, dublu campion mondial la snowboard cross, a încetat din viaţă miercuri, la 32 de ani, aparent înecat în timp ce pescuia la harpon în largul coastelor Australiei, au indicat responsabilii olimpici din această ţară, citaţi de AFP.
Portdrapelul Ţării Cangurilor la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci (2014), Alex „Chumpy” Pullin a fost găsit fără viaţă în largul regiunii Gold Coast, din statutul Queensland, conform presei locale.
„Este o zi extrem de tristă pentru noi toţi”, a declarat Ian Chesterman, şeful misiunii Australiei pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver (2010), Soci (2014) şi PyeongChang (2018), la care a participat şi Pullin, pe care l-a descris drept „un lider natural” şi o persoană „cu o mare carismă”.
„El era mereu pregătit să-şi dedice timpul pentru dezvoltarea sporturilor de iarnă în această ţară. Era foarte pasionat de ceea de făcea, iar entuziasmul său era contagios, iar impactul său asupra sportului olimpic nu poate fi ignorat”, a adăugat Chesterman.
Alex Pullin a câştigat titlul mondial în 2011 şi 2023 la snowboard cross. La JO de la PyeongChang, în 2018, el s-a clasat pe locul al şaselea, cea mai bună performanţă a sa în trei participări olimpice.
Pe lângă dragostea sa pentru schi, Pullin era pasionat de pescuitul la harpon, de surfing şi scufundări. În urmă cu câteva zile, el postat pe Instagram o fotografie făcută în timp ce se pregătea să pescuiască. „O zi ireală în ocean. Balenele cântă şi sar în jurul nostru, sunt alături de oameni grozavi şi, în plus, aduc acasă peşte pentru toată săptămâna”, a scris sportivul în mesajul care însoţea fotografia.
AGERPRES
Lasă un răspuns