Simona Halep s-a retras de la Bad Homburg (WTA) înaintea semifinalei cu Bianca Andreescu

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a retras din turneul WTA 250 de la Bad Homburg, dotat cu premii totale de 203.024 euro, vineri, înaintea semifinalei cu jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, potrivit site-ului WTA.

Halep (30 ani, 19 WTA), a patra favorită, nu mai apărea în programul zilei de vineri, iar Andreescu (22 ani, 64 WTA) era dată ca finalistă pe tabloul de simplu, fără însă ca organizatorii să facă vreun anunţ în legătură cu acest meci.

Citeste si:  Alexandra Cadanțu: ”Tin legatura cu fetele si ne intrebam cand vom incepe sa jucam turnee”

Cealaltă semifinală de la Bad Homburg le va opune pe franţuzoaicele Caroline Garcia şi Alize Cornet.
AGERPRES