Simona Halep: ”Perfecţiunea nu există, dar sunt fericită pentru felul în care am jucat”

simona halep

Jucătoarea română Simona Halep a apreciat că ”perfecţiunea nu există” în tenis, dar s-a arătat foarte mulţumită de felul în care a jucat în sfertul de finală cu estoniana Anett Kontaveit, care i-a adus calificarea în semifinalele turneului Australian Open.

”Perfecţiunea nu există, dar sunt foarte fericită pentru felul în care am jucat. M-am simţit foarte bine pe teren, m-am mişcat bine. Am simţit mingea foarte, foarte bine. A fost un meci mare”, a spus Halep după partida de miercuri, de la Melbourne, potrivit site-ului WTA.

”E o plăcere să joc în Australia şi sunt fericită că am jucat cel mai bun tenis al meu şi am ajuns în semifinale”, declarase Halep imediat după meci.

De altfel, organizatorii primului turneu de Mare Şlem al anului au scris pe contul de Twitter al competiţiei după victoria Simonei: ”Aproape perfect. @Simona_Halep rămâne neînvinsă de Kontaveit pe care a dominat-o cu 6-1, 6-1 în doar 53 de minute, pentru a atinge pentru a doua oară ultimele patru în Melbourne”.

”Orice Grand Slam este o prioritate. Nu voi alege unul, dar, bineînţeles, ar fi extraordinar dacă aş putea câştiga unul pe hard”, a mai declarat campioana de la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019).

”În mintea mea e diferit. Nu e uşor deloc, simţi încă presiunea, dificultatea acestui turneu. Însă am mai multă încredere şi simt că pot reuşi. E doar un sentiment că nu mai e imposibil să iei acest trofeu. Asta simt eu despre turneele de Grand Slam acum”, a mai comentat Halep.

Românca a mărturisit că a făcut o pregătire mai lungă înaintea noului sezon, petrecând mai multe săptămâni la Dubai, alături de australianul Darren Cahill şi de românul Artemon Apostu-Efremov, o noutate în echipa sa.

”Am muncit un pic mai mult în ‘off-season’, pentru prima oară în viaţa mea am făcut pre-sezonul departe de casă şi am putut să mă concentrez pe ce am de făcut, fără zile de pauză. Anul acesta am început foarte bine şi mă simt mult mai puternică decât înainte”, a precizat fostul lider mondial.

Halep a comentat şi relaţia sa cu antrenorul australian Darren Cahill: ”Darren a fost foarte important pentru mine de când l-am întâlnit acum cinci ani, am muncit foarte mult la atitudinea mea în joc, iar azi sunt o persoană mai bună şi o jucătoare mai bună, aşa că îi mulţumesc pentru ajutor. Pot spune că Australia este a doua mea casă, mă simt parte a acestei comunităţi deoarece am un antrenor din Australia”.

Citeste si:  Steve Cooper este de acord să devină manager la Nottingham Forest

Halep va juca în penultimul act contra spaniolei Garbine Muguruza, care a trecut de rusoaica Anastasia Pavliucenkova, cap de serie numărul 30, cu 7-5, 6-3.

”Mâine (joi, ora 06:30, în România n. red.) va fi un meci greu, ştiu asta. Mă aştept la un meci dificil, dar sunt semifinale şi e normal să fie aşa. Sunt pregătită, am încredere”, a afirmat Halep, finalistă la Melbourne în 2018.

Halep a fost învinsă în finala de acum doi ani de daneza Caroline Wozniacki, însă consideră că nu a fost un meci negativ: ”M-a durut mult, pentru că am pierdut cu 6-4 în decisiv, după ce am servit la 4-3 şi nu am putut încheia meciul. Poate am fost prea nervoasă în acel moment. Poate că acel meci m-a ajutat să câştig cele două titluri de Grand Slam”.

Adversara sa din semifinale, Garbine Muguruza, a declarat că aşteaptă o nouă bătălie cu românca: ”Cred că va fi un meci greu (cu Halep). Sunt nerăbdătoare să joc încă o bătălie împotriva ei”.

Muguruza (26 ani, 32 WTA) are 3-2 în meciurile cu Halep (28 ani, 3 WTA), pe care a învins-o în 2014 la Wuhan cu 2-6, 6-2, 6-3, în turul secund, în 2015 la Galaţi în Fed Cup, cu 6-4, 6-3, şi în 2017 în finala de la Cincinnati, cu 6-1, 6-0. Românca s-a impus în 2015 la Stuttgart în optimi, cu 3-6, 6-1, 6-3 şi în 2018 la Roland Garros, în semifinale, cu 6-1, 6-4, după care a cucerit titlul. Cele două trebuiau să se mai întâlnească o dată, în 2018, în semifinale la Doha, dar Halep s-a retras înaintea meciului din cauza unei accidentări.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*