Simona Halep, învinsă clar de Alexandrova în sferturi la Gippsland Trophy (WTA)

simona halep

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă clar de rusoaica Ekaterina Alexandrova, cu 6-2, 6-1, vineri, în sferturile de finală ale turneului Gippsland Trophy (WTA 500) de la Melbourne, dotat cu premii totale de 565.530 dolari.

Halep (29 ani), principala favorită, care a acuzat probleme la spate în acest meci, s-a înclinat în mai puţin de o oră de joc (57 de minute).

Fostul lider mondial a început bine şi a condus cu 2-0, dar a pierdut apoi nouă ghemuri la rând, primind îngrijiri medicale la scorul de 2-5 în primul set. Halep a fost lipsită de mobilitate şi a greşit mult, iar la multe schimburi a renunţat pur şi simplu din cauza faptului că nu putea alerga după ele. Românca a reuşit să ia un ghem şi în setul secund, dar victoria rusoaicei nu a fost pusă sub semnul întrebării niciun moment.

Citeste si:  Murray este lider, Federer a iesit din top 10

Halep a pierdut la diferenţă de 20 de puncte (42-62), având mai puţine mingi direct câştigătoare (6-18), dar şi erori neforţate (15-20) decât adversara.

Ekaterina Alexandrova (26 ani, 33 WTA), cap de serie numărul nouă, are acum 2-1 în meciurile directe cu Halep. În primele dueluri, Simona a câştigat în august 2019, în turul al doilea la Cincinnati, cu 3-6, 7-5, 6-4, iar Ekaterina s-a impus în octombrie, acelaşi an, la Beijing, în turul al doilea, cu 6-2, 6-3.

Halep va primi pentru participare un cec de 8.770 dolari şi 100 de puncte WTA.

Simona Halep ar trebui să joace vineri şi la dublu, alături de australianca Daria Gavrilova, în sferturile de finală, însă meciul stă sub semnul întrebării din cauza stării ei de sănătate.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*