Simona Halep a fost acuzată oficial de dopaj și are 20 de zile de contestare

simona halep

„Actul de acuzare de dopaj i-a fost adus la cunoștință lui Halep” dezvăluie, exclusiv la TVR, singurii români din agenția londoneză care o vor audia pe Simona, Sport Resolutions. Avocații români explică ce urmează în cazul sportivei noastre.

Exclusiv la TVR, Paul Ciucur și Dan Mihai, singurii români din agenția londoneză de soluționare a litigiilor din sport, anunță că Halep a fost acuzată, oficial, de dopaj cu Roxadustat, la US Open.

Paul Ciucur, avocat Sport Resolutions: „Faza de investigație a luat sfârșit. De acum înainte, Simona Halep are la dispoziție 20 de zile, fie să conteste actul de acuzare, fie să încheie, există și această posibilitate, un acord de recunoaștere care i-ar reduce de la 4 ani, cât este sancțiunea standard, la 3 ani.”

Românii de la Sport Resolutions dezvăluie condițiile pe care Halep trebuie să le ia în calcul dacă invocă „contaminarea probelor prelevate la controlul anti-doping”.

Dan Mihai, avocat Sport Resolutions: „Trebuie văzut ce iregularități s-ar fi putut întâmpla și dacă aceste iregularități pot cauza un alt rezultat decât cel existent.”

Citeste si:  Emma Răducanu, calificată în optimi la Indian Wells; Bianca Andreescu, eliminată de Iga Swiatek

Paul Ciucur, avocat Sport Resolutions: „Având în vedere că atât la proba A cât și la proba B, sportiva, și sportivii în general, nu doar ea, participă în mod direct: ei pun proba în aceste recipiente și, mai mult decât atât, au ocazia, dreptul și ocazia de a fi prezenți, personal sau prin reprezentant, la deschiderea probei B, așa cum a fost cazul nostru, o contra-expertiză, este o variantă cu șanse foarte mici de contestare.”

Ciucur arată și care este situația dacă Simona Halep se apără invocând contaminarea suplimentelor de efort: „Comportă două condiții: una, să-și fi păstrat un flacon deschis din care a ingerat substanța, suplimentul pe care pretinde a fi contaminat iar, doi, să mai aibă încă două flacoane identice, sigilate, din același lot.”

Sports Resolutions, agenția care se va ocupa de audierea Simonei Halep, este un for independent de soluționare a litigiilor din sport.