Responsabilul NFL, în vizorul preşedintelui Donald Trump

Preşedintele Donald Trump l-a luat în vizor pe comisarul Ligii profesioniste de fotbal american (NFL), Roger Goodell, după ce acesta a promis să susţină jucătorii în lupta contra rasismului, întrebându-se duminică seara dacă acesta le va permite să îngenuncheze în timpul imnului american, informează AFP.

„Ar fi chiar posibil, în declaraţia mai degrabă interesantă de pace şi reconciliere a lui Roger Goodell, să lase să se înţeleagă că ar fi acceptabil pentru jucători să îngenuncheze, în loc să apere imnul naţional, dând dovadă astfel de lipsă de respect faţă de ţară şi de drapel?”, a scris şeful statului american pe Twitter.

Vinerea trecută, comisarul Roger Goodell şi-a cerut scuze pentru că nu a ascultat jucătorii, cerând instanţei pe care o conduce să condamne rasismul şi să susţină protestele, după moartea lui George Floyd.

„Noi, NFL, condamnăm rasismul şi opresiunea sistematică a negrilor. Noi, NFL, admitem că am greşit pentru că nu am ascultat jucătorii din Ligă mai devreme. Noi, NFL, încurajăm toţi oamenii să se exprime şi să protesteze pacifist”, a declarat Goodell într-un mesaj difuzat pe reţelele de socializare.

Citeste si:  Final de sezon pentru Carla Suarez Navarro în WTA

Această declaraţie intervine ca urmare a criticilor adresate Ligii faţă de reacţia sa după drama survenită pe 25 mai la Minneapolis, când nu a făcut niciun fel de referire la rasism şi la brutalitatea poliţiei.

George Floyd, un afro-american în vârstă de 46 de ani, şi-a pierdut viaţa în urma unei acţiuni în forţă a poliţiei.

De mai multe săptămâni, pusul genunchiului în pământ a devenit un gest emblematic de contestare a nedreptăţi rasiale, efectuat de numeroase persoane, inclusiv poliţişti, la manifestaţiile care au avut loc în SUA.

Gestul în sine a apărut în 2016, când Colin Kaepernick, fostul star al fotbalului american care evolua la San Francisco 49ers, a iniţiat o mişcare de protest faţă de violenţele poliţiei împotriva negrilor şi nu, aşa cum a sugerat Trump, împotriva SUA şi a armatei.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*