Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care a suferit o accidentare la piciorul stâng în timpul Opeului Australiei, a declarat forfait pentru Masters 1.000 de la Indian Wells (California) care începe peste o săptămână, au anunţat mari organizatorii turneului.
„Triplul câştigător al turneului a declarat forfait pentru ediţia 2023 din cauza unei accidentări”, au indicat organizatorii pe Twitter.
Acum numărul 8 mondial, Nadal a afirmat la mijlocul lui ianuarie, a doua zi după eliminarea sa în turul 2 al Openului Australiei, că va lipsi între şase şi opt săptămâni. El a atins finala la Indian Wells în urmă cu un an.
Nadal (36 ani) a suferit o leziune la şoldul stâng în timpul meciului pierdut la Openul Australiei în faţa americanului Mackenzie McDonald (4-6, 4-6, 5-7), în momentul în care a încercat să returneze o minge, în ultimul ghem al setului secund. El a revenit pe teren după ce a primit îngrijiri medicale, însă jocul său a fost clar afectat, nereuşind să mai facă faţă ritmului impus de adversarul său.
AGERPRES