Preşedintele clubului Benfica Lisabona, arestat pentru fraudă fiscală şi spălare de bani

Luis Filipe Vieira, preşedintele celui mai mare club de fotbal din Portugalia, Benfica Lisabona, a fost reţinut în cadrul unei anchete privind o presupusă fraudă fiscală şi spălare de bani, informează Reuters.

Autorităţile au efectuat 45 de percheziţii în regiunile Lisabona şi Braga, iar „patru persoane au fost arestate, doi oameni de afaceri, un agent sportiv şi un conducător sportiv”, pentru tranzacţii în valoare de peste 100 milioane de euro, care ar fi generat pierderi mari statului şi mai multor companii, a indicat Parchetul într-un comunicat, fără să specifice însă numele lui Vieira.

Benfica a precizat că preşedintele său a fost reţinut pentru a fi interogat, adăugând că deşi ancheta nu a implicat clubul în sine, oficialii „vulturilor” au colaborat cu autorităţile.

Citeste si:  Juan Martin Del Potro își amână revenirea

Procurorii au subliniat că infracţiunile includ frauda, spălarea de bani şi falsul, fiind comise începând din 2014. Aceştia au adăugat că cei arestaţi vor fi prezentaţi joi în faţa unui judecător.

Mass-media locală a anunţat că partenerul de afaceri al lui Vieira, Jose Antonio dos Santos, a fost la rândul său reţinut. Dos Santos este cel mai mare acţionar individual al Benfica SAD, o companie cotată la bursa portugheză, care administrează echipa profesionistă de fotbal.

Luis Filipe Vieira, în vârstă de 72 ani, conduce clubul Benfica Lisabona din 2003, fiind reales recent preşedinte pentru un nou mandat de patru ani.
AGERPRES