Novak Djokovic, la o victorie de egalarea recordului deţinut de Pete Sampras

Tenismanul Novak Djokovic se află la o singură victorie de recordul deţinut de americanul Pete Sampras, care a terminat sezonul ca număr unu mondial de şase ori, după ce sârbul l-a învins pe conaţionalul său Filip Krajinovic cu 7-6 (8/6), 6-3, marţi, în primul tur la Viena.

Djokovic are nevoie de o victorie în optimi, contra croatului Borna Coric, pentru a fi sigur că va încheia anul pe primul loc al clasamentului mondial pentru a şasea oară, egalând recordul care îi aparţine idolului său din tinereţe.

Djokovic (33 ani) a încheiat anul pe primul loc în 2011, 2012, 2014, 2015 şi 2018. Spaniolul Rafael Nadal şi elveţianul Roger Federer au reuşit acest lucru de cinci ori fiecare.

Novak Djokovic, câştigător a 17 titluri de Mare Şlem, ţinteşte şi recordul deţinut de Federer de număr de săptămâni petrecute pe primul loc mondial, 310. Sârbul a început luni a 292-a săptămână a sa în vârful ierarhiei mondiale.

Citeste si:  „Analizele nu sunt bune”: Gaël Monfils, atins la piciorul drept, se întoarce în Europa după abandonarea sa la Montreal

În alt meciuri jucate marţi la Viena, turneu dotat cu premii de 1.409.510 euro, rusul Karen Hacianov şi elveţianul Stan Wawrinka au pierdut în primul tur.

Rezultate:
Hubert Hurkacz (Polonia) – Attila Balazs (Ungaria) 6-3, 7-5
Grigor Dimitrov (Bulgaria) – Karen Hacianov (Rusia) 7-6 (8/6), 6-3
Cristian Garin (Chile) – Stan Wawrinka (Elveţia) 6-4, 6-7 (9), 6-3
Novak Djokovic (Serbia/N.1) – Filip Krajinovic (Serbia) 7-6 (6), 6-3
Dominic Thiem (Austria/N.2) – Vitali Saciko (Ucraina) 6-4, 7-5
Daniel Evans (Marea Britanie) – Aljaz Bedene (Slovenia) 6-3, 4-5 (abandon Bedene)
Lorenzo Sonego (Italia) – Dusan Lajovic (Serbia) 6-4, 6-3
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*