Marea Britanie va organiza patru turnee pentru jucătorii săi în luna iulie

Federaţia britanică de tenis (LTA) va organiza patru turnee în luna iulie pentru jucătorii săi, ca soluţie de a compensa suspendarea circuitelor profesioniste din cauza pandemiei de coronavirus.

LTA a anunţat că turneele se vor desfăşura între 3 şi 26 iulie, sub rezerva confirmării respectării cerinţelor guvernului în materie de sănătate.

”Încă din timpul crizei provocată de coronavirus, noi am lucrat incredibil de greu pentru a susţine jucătorii noştri, arenele, antrenorii şi oficialii în aceste timpuri foarte provocatoare. Sunt încântat să anunţ azi că următoarea fază a reveniri tenisului de elită în spatele uşilor închise, ca parte a planului de cinci faze coordonat de UK Sport şi de Guvern”, a declarat directorul executiv Scott Lloyd într-un comunicat.

Tenisul de agrement a fost deja reluat şi cluburile s-au deschis cu respectarea unor protocoale stricte de sănătate.

Turneele din circuitul britanic se vor desfăşura, pe durata a câte trei zile, de vineri până duminică, la Centrul naţional al LTA de la Roehampton, cu participarea a 16 jucători şi 16 jucătoare, baze de eligibilitate fiind clasamentul lor curent. În paralel are loc şi un turneu de dublu cu opt echipe.

Citeste si:  Fostul portar Mondragon a fost spitalizat, după o tentativă de suicid

Două dintre turnee sunt de categoria Premier, oferind premii totale de 16.000 lire sterline.

Alte turnee ar putea fi organizate în luna august, dacă suspendarea internaţională a circuitelor va fi prelungită mai departe.

De la începutul lunii martie, nu s-a mai disputat niciun turneu profesionist din cauza Covid-19. Grand Slam-ul de la Wimbledon a fost anulat, în timp ce Grand Slam-ul de la Roland-Garros a fost amânat în septembrie.

Turneele din circuitele ATP, WTA şi ITF se vor putea relua în cel mai optimist scenariu în luna august.
AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.