Liga germană susţine că este pregătită să primească un anumit număr de fani pe stadioane

Primele două eşaloane fotbalistice ale fotbalului din Germania, Bundesliga şi 2.Bundesliga, susţin că sunt pregătite să permită prezenţa unui anumit număr de fani pe stadioane, odată cu noul sezon intern, dacă autorităţile politice vor permite acest lucru, scrie Reuters.

Christian Seifert, preşedintele Ligii germane de fotbal (DFL), a declarat că prezenţa spectatorilor depinde doar de hotărârile pe care le vor lua politicienii.

”Dacă şi când vor reveni fanii pe stadioane nu este o decizie a DFL ci a liderilor politici. DFL nu aşteaptă şi nu cere nimic, dar noi suntem
pregătiţi să facem acest mic pas, să primim un număr de spectatori în tribune, atunci când se va aproba acest lucru. Fotbalul profesionist va rebveni în paşi mici. Nu există o baghetă magică prin care politicienii să permită să avem iar stadioane pline. Va trebui să revenim la normalitate treptat”, a spus Seifert.

În urmă cu două zile, premierul landului Bavaria, Markus Soeder, spunea că nu consideră oportună revenirea fanilor pe stadioane odată cu debutul noului sezon din Bundesliga, în condiţiile în care numărul cazurilor de infectare cu Covid-19 începe din nou să crească.

”Mă îndoiesc că putem decide noi măsuri de relaxare în august. În ciuda faptului ca sunt un fan al fotbalului, sunt foarte sceptic în privinţa debutului noului sezon competiţional intern. Îmi este greu să-mi imaginez stadioane cu 25.000 spectatori în tribune”, afirma Soeder.

El opina că revenirea fanilor în tribune ar da ”un semnal negativ” deoarece ar necesita efectuarea unui număr foarte mare de teste, arătând că deja numărul persoanelor testate pozitiv începe să crească.

”Ne aşteptăm la o revenire în forţă a virusului. Dacă nu suntem atenţi am putea avea din nou situaţia din martie. Combaterea virusului este principala noastră sarcină”, arăta Soeder.

Revenirea suporterilor în tribune la meciurile din Bundesliga este mai mult o decizie politică decât una medicală, declara în urmă cu trei zile virusologul german Alexander Dalpke de la Universitatea din Dresda.

El sublinia că pentru a exclude complet posibilitatea răspândirii virusului, cea mai bună soluţie ar fi ca partidele să se dispute fără spectatori.

Citeste si:  Stan Wawrinka a primit wildcard la Australian Open. Simona Halep nu este inclusă

”În final, o evaluare a riscurilor trebuie justificată mai degrabă din punct de vedere politic decât virusologic. Până la urmă, protejarea sănătăţii oamenilor trebuie cântărită având în balanţă, de partea cealaltă, evenimente sociale importante. Evenimentele sportive majore joacă un important rol social”, spunea Dalpke.

Liga germană de fotbal (DFL) a deschis calea pentru revenirea suporterilor pe stadioane începând din toamnă, reclamată de anumite cluburi.

DFL a adresat cluburilor din prima şi a doua divizie din Bundesliga un memorandum pentru a le ajuta să prezinte proiectele de redeschidere a stadioanelor pentru spectatori, în anumite condiţii, a transmis DFL.

Acest memorandum, care a fost mai întâi prezentat Ministerului Sănătăţii, conţine în special informaţii privind criteriile pe care cluburile vor trebui să le ia în calcul pentru a garanta găzduirea publicului în această perioadă de pandemie.

Primirea suporterilor pe stadioanele cluburilor va depinde mereu de numărul de noi cazuri de coronavirus în regiunea vizată.

„Ceea ce este important, este în special diminuarea numărului de spectatori pentru a garanta menţinerea unei distanţe de 1,50 m. Trebuie renunţat la locurile în picioare, trebuie prezentate planuri pentru intrări şi ieşiri sigure din stadioane şi să garantăm interdicţia alcoolului pe stadioane”, a avertizat Ministerul Sănătăţii.

Clubul berlinez FC Union a anunţat deja că vrea să înceapă noul sezon cu un stadion plin de suporteri, iar pentru acest lucru spectatorii vor fi supuşi unui test cu 24 de ore înainte de meci.

Ulf Dittmer, un alt virusolog german, considera că este imposibil să se găzduiască mii de spectatori, calificând proiectul echipei Union Berlin drept „iresponsabil”.

„Nu va exista un stadion plin atât timp cât nu vom găsi un vaccin”, a afirmat, pentru jurnalul regional WAZ, directorul Institutului de virusologie al spitalului universitar din Essen.

Noua ediţie a Bundesligii va debuta pe 18 septembrie 2020 şi se va încheia pe 22 mai 2021, potrivit calendarului publicat de Federaţia germană de fotbal (DFB), în timp ce sezonul 2019-2020 s-a încheiat cu stadioanele goale.

Titlul de campioană a revenit echipei Bayern Munchen, al 30-lea din istoria sa.

AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*