Lewis Hamilton denunţă tăcerea Formulei 1, ”dominată de albi”

Lewis Hamilton denunţă tăcerea Formulei 1, ”dominată de albi”

Pilotul britanic de Formula 1 Lewis Hamilton a denunţat tăcerea „celor mai mari staruri” ale Formulei 1, „dominată de albi”, după moartea lui George Floyd în Statele Unite, care a declanşat ample manifestaţii care au degenerat în conflicte.

„Unii dintre voi figurează printre cele mai mari vedete şi totuşi rămâneţi tăcuţi în faţa nedreptăţii”, a scris pilotul echipei Mercedes pe Instagram în noaptea de duminică spre luni, după decesul, pe 25 mai, al bărbatului de culoare în vârstă de 46 de ani în cursul unei acţiuni a poliţiei din Minneapolis (Minnesota), care a fost condamnată de numeroşi sportvi, între care Michael Jordan, Lebron James şi Serena Williams.

„Nimeni nu mişcă un deget în industria mea, care este un sport dominat de albi. Eu sunt una dintre puţinele persoane de culoare şi rămân singur”, a adăugat pilotul britanic în vârstă de 35 de ani.

„Credeam că veţi vedea acum de ce se întâmplă asta şi veţi reacţiona, dar nu sunteţi alături de noi”, a mai spus Hamilton.

Campionul mondial en titre a declarat, totuşi, că nu susţine decât manifestanţii pacifişti, dar a adăugat că „nu poate exista pace, atât timp cât aşa zişii noştri conducători nu fac nicio schimbare, nu doar în America, ci şi în Regatul Unit, în Spania, în Italia şi oriunde”.

„Maniera în care minorităţile sunt tratate trebuie să se schimbe. Noi nu ne naştem cu inima plină de rasism şi ură”, a mai spus campionul britanic.

Peste tot în lume, sportivii au reacţionat la moartea lui George Floyd. În acest weekend, trei jucători de culoare din Bundesliga au adus un omagiu celui decedat pe terenurile de fotbal.
AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.