Irina Bara s-a calificat în optimile turneului de la Montevideo

Irina Bara

Jucătoarea română de tenis Irina Bara s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Montevideo, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, miercuri, după ce a dispus cu 1-6, 6-4, 6-0 de Ekaterine Gorgodze (Georgia).

Bara (27 ani, 187 WTA) a avut nevoie de o oră şi 49 de minute pentru a trece de fosta sa parteneră de dublu (30 ani, 221 WTA).

Românca are acum 5-1 în meciurile directe, după ce a pierdut prima confruntare, în 2015.

Citeste si:  Sorana Cîrstea trece de primul tur la Australian Open

Bara şi-a asigurat un cec de 2.000 de dolari şi 15 puncte WTA, urmând să joace în optimi cu chinezoaica Xiaodi You (26 ani, 291 WTA). You a câştigat singurul meci direct, în 2021, chiar la Montevideo, în optimi, cu 6-2, 6-4.

Irina Bara a jucat şi la dublu, alături de maghiara Reka-Luca Jani, împotriva perechii Guillermina Grant (Uruguay)/Noelia Zeballos (Bolivia), câștigând cu scorul de 7-6 2-6 10-3.
AGERPRES