Harry Kane, atacantul echipei de fotbal Tottenham Hotspur, a suferit o ruptură la coapsa stângă în timpul meciului de campionat pierdut miercuri la Southampton (0-1), a anunţat vineri seară clubul englez.
Tottenham nu a precizat cât va lipsi Kane. De obicei, astfel de accidentări duc la o absenţă de o lună de pe gazon.
Vineri după-amiază, antrenorul formaţiei londoneze, Jose Mourinho, s-a arătat pesimist în legătură cu accidentarea elevului său. „Mă aştept mai degrabă la veşti rele decât la unele bune”, a spus Mourinho.
Kane s-a accidentat la coapsă când a marcat un gol, nevalidat de arbitru, în meciul de la Southampton.
Kane este la prima accidentare din acest sezon, după ce a avut două perioade de indisponibilitate în sezonul trecut din cauza unor probleme la ligamentele gleznei stângi.
Atacantul a marcat 27 de goluri în 31 de meciuri în actuala stagiune pentru echipa de club şi naţionala Angliei.
Accidentarea lui Kane se adaugă absenţei de durată a altui om de bază al echipei, portarul francez Hugo Lloris, care a suferit o luxaţie a cotului la începutul lui noiembrie şi a avut nevoie de operaţie. Mijlocaşul francez Tanguy Ndombele a părăsit şi el terenul în timpul jocului de miercuri, accidentat la aductori.
Lasă un răspuns