Halep, Cîrstea, Copil și Mergea vor juca astăzi la Mutua Madrid Open

simona halep

Astăzi sunt programate meciurile din turul secund al turneului de la Madrid, în programul zilei sunt incluse și meciuri ale reprezentanților țării noastre, după următorul program.

Simona Halep, locul I WTA, va evolua, marţi, după ora 14.30, cu belgianca Elise Mertens, locul 16 WTA, în turul al doilea al Madrid Open. Aceasta partidă este a doua pe arena centrală Manolo Santana, după întâlnirea dintre Petra Kvitova şi Monica Puig, care începe la 13.00.

Pe terenul cu numărul patru, Sorana Cîrstea, locul 36 WTA, va evolua, în jurul orei 17.30, cu rusoaica Daria Kasatkina, locul 15 WTA. Această partidă este a treia a zilei, pe terenul 4, după meciurile Fabio Fognini – Leonardo Mayer, programat după 13.00, şi Kristyna Pliskova – Sara Sorribes Tormo.

Citeste si:  Sezon incheiat pentru Schöpf

Cîrstea este programată şi la dublu pe terenul 4, în tandem cu spaniola Sara Sorribes-Tormo, iar adversarele lor din primul tur vor fi Julia Gorges (Germania) şi Karolina Pliskova (Cehia).

În turneul masculin, Marius Copil, venit din calificări, va da piept, în turul I, în jurul orei 15.00, cu germanul Jan-Lennard Struff, locul 65 ATP, după partida de deschidere a zilei, între Evgheni Donskoi şi Stefanos Tsitsipas.

Meciul lui Copil va fi urmat pe acest teren de partida de dublu din prima manşă Florin Mergea/Daniel Nestor (România/Canada) – Fabio Fognini/Diego Schwartzman (Italia/Argentina).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*