Gabriela Ruse s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Hamburg

gabriela ruse

Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse s-a calificat în premieră în semifinala unui turneu WTA, vineri, la Hamburg, după ce a învins-o pe americanca Danielle Collins, a patra favorită, cu 6-4, 1-6, 7-5.

Ruse (23 ani, 198 WTA), venită din calificări, a obţinut o victorie dramatică după două ore şi jumătate în faţa unei adversare mai bine cotate (27 ani, 48 WTA).

Ruse a început bine meciul de vineri de la Hamburg, turneu WTA 250 dotat cu premii totale de 189.708 euro, reuşind break-ul, iar ascest avantaj a făcut diferenţa în primul set (6-4).

Americanca a dominat actul secund, adjudecat cu 6-1 şi în care Ruse nu a câştigat decât patru puncte în ultimele sale patru ghemuri.

În decisiv, Collins a reuşit primul break (2-1), dar apoi Ruse a întors scorul, 4-2. Collins a făcut un nou break şi a egalat, 4-4, românca ratând cinci mingi de meci la 5-4. Ruse şi-a făcut serviciul (6-5) şi a reuşit să încheie meciul cu 7-5, după câteva lovituri spectaculoase.

Citeste si:  Rafael Nadal se retrage de la meciul demonstrativ din Las Vegas împotriva lui Carlos Alcaraz, se pune la îndoială și participarea la Indian Wells

Ruse a încheiat cu 22 de winners (3 aşi) şi cu 38 de erori neforţate, în timp ce Collins a totalizat 32 de winners şi nu mai puţin de 58 de erori neprovocate (5 duble greşeli).

Gabriela Ruse şi-a asigurat un cec de 8.144 de euro şi 128 de puncte WTA, iar în semifinale o va înfrunta pe câştigătoarea dintre ucraineanca Daiana Iastremska, principala favorită, şi italianca Sara Errani.
AGERPRES