Formula 1 reduce plafonul cheltuielilor echipelor din 2021

formula 1

Plafonul bugetar anual impus echipelor de Formula 1 începând din 2021 va fi redus la 145 milioane de dolari (133 milioane euro) pentru a face faţă impactului economic al crizei coronavirusului, a anunţat directorul sportiv al competiţiei, Ross Brawn, citat de AFP.

Înaintea crizei, care a antrenat amânarea debutului sezonului 2020, echipele şi instanţele conducătoare ale Formulei 1 căzuseră de acord în privinţa unui plafon de 175 milioane dolari (160 milioane euro), cu excluderi, pentru a reduce diferenţele de performanţă între micile şi marile echipe.

„Cu actuala criză, vom începe cu 145 milioane dolari, iar discuţia este cu adevărat despre cât putem reduce în următorii ani”, a declarat Brawn pentru Sky Sports F1, după o discuţie cu preşedintele Campionatului Mondial de Formula 1, Chase Carey, şi cu responsabilii Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA).

Citeste si:  Demichelis s-a reintors la Malaga

„Reuniunea de astăzi (luni) a fost între FIA şi Formula 1 … Detaliile vor fi transmise echipelor în zilele următoare. Au fost numeroase consultări şi cred că acum suntem pe ultima linie dreaptă. Lucrurile se vor clarifica repede”, a adăugat oficialul britanic.

Echipele Ferrari şi Red Bull şi-au manifestat opoziţia faţă de reducerea acestui plafon al cheltuielilor anuale, în timp ce McLaren a condus lupta în favoarea unei reducerii de până la 100 milioane dolari (90 milioane euro).

„În situaţia actuală, viabilitatea economică este prioritară şi, în opinia mea acest lucru vizează atât echipele mari, cât şi pe cele mici”, a adăugat Ross Brawn.

Primele zece Mari Premii din 2020 au fost anulate sau amânate, Campionatul Mondial de Formula l urmând să înceapă pe 5 iulie în Austria, fără spectatori.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*