Federaţia internaţională, acuzată că a organizat un sistem de corupţie

Federaţia Internaţională de Haltere (IWF), sub bagheta preşedintelui său istoric, ungurul Tamas Ajan (foto), ar fi acoperit pe parcursul anilor practici de dopaj şi ar fi organizat „o cultură de corupţie”, a afirmat postul german de televiziune ARD într-o anchetă difuzată duminică, citată de AFP.

IWF este „preocupată în mod special de aceste dezvăluiri privind un posibil dopaj sistematic în rândul tinerilor sportivi”, a reacţionat Federaţia internaţională într-un comunicat dat publicităţii, asigurând că va face „o anchetă cât mai rapid posibil legat de problemele prezentate în cadrul emisiunii”.

Până în 2017, halterofilii de înalt nivel nu au fost controlaţi în mod regulat, iar unii controlori antidoping au fost corupţi cu bani pentru a manipula probele, a afirmat ziaristul postului ARD, Hajo Seppelt, omul care a dezvăluit scandalul generalizat în Rusia.

Din cei 453 de medaliaţi la Jocurile Olimpice sau la Campionatele Mondiale între 2008 şi 2017, 204 nu au fost niciodată supuşi testelor antidoping în afara competiţiei în anul în care au fost medaliaţi.

Dorin Balmuş, medicul Federaţiei de haltere din Republica Moldova, a explicat în faţa unei camere ascunse cum erau manipulate eşantioanele de urină şi adeseori erau furnizate de o altă persoană decât sportivul controlat. Iar controlorii antidoping erau apoi corupţi.

„Printre anumite minciuni aparente, dezvăluiri neasumate şi zvonuri datând până în 2008, noile informaţii prezentate în emisiunea televizată ar putea fi utile în eforturile IWF de a promova şi proteja halterele ca un sport curat”, a transmis Federaţia internaţională într-un comunicat.

Citeste si:  Grigor Dimitrov a câștigat primul Masters 1000

Chestionat de ARD, Christian Baumgartner, preşedintele Federaţiei germane de haltere, l-a acuzat pe ungurul Tamas Ajan (80 ani), preşedintele IWF din 2000, că a acoperit aceste fraude: „Ajan este responsabilul unui sistem care a stabilit dopajul în haltere şi care a deraiat de decenii. O cultură a corupţiei s-a răspândit”.

ARD a prezentat, de asemenea, documente care arată că cel puţin cinci milioane de dolari alocaţi IWF de către Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) au fost transferaţi în conturi din Elveţia, la care doar Ajan (născut în România, la Gherla, n. red.) are acces.

În iunie 2017, în faţa unui număr alarmant de cazuri de dopaj în haltere, în special la reanalizarea probelor de la JO 2008 şi 2012, CIO a plasat acest sport sub supraveghere, cerând IWF să furnizeze propuneri pentru a lupta împotriva dopajului.

Aparent mulţumită de eforturile întreprinse, CIO a decis în primăvara anului trecut să confirme prezenţa halterelor la JO de la Paris din 2024.

Românul Nicu Vlad este vicepreşedinte al forului mondial, el candidând fără succes în 2017 la preşedinţia IWF.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*