F1: Echipa Haas îi păstrează pe Magnussen şi Hulkenberg pentru sezonul 2024

Pilotul danez Kevin Magnussen şi germanul Nico Hulkenberg vor pilota monoposturi Haas şi în sezonul 2024 de Formula 1, a anunţat, joi, echipa americană într-un comunicat dat publicităţii înaintea Marelui Premiu al Olandei, informează AFP.

„Putem spune, fără nicio îndoială, că avem un cuplu de piloţi foarte fiabil în acest sezon şi, în consecinţă, nu avem niciun motiv să-l schimbăm pentru viitor”, a explicat Guenther Steiner, patronul echipei cu sediul în Carolina de Nord.

Magnussen (30 ani) va disputa un al şaptelea sezon sub culorile lui Haas, la care a ajuns în 2017 după treceri pe la McLaren şi Renault. Deşi nereţinut în echipă pentru sezonul 2021, el a revenit în anul următor.

Citeste si:  Turul Franței: Egan Bernal (Ineos Grenadiers), câștigător în 2019, se retrage

Danezul a terminat de două ori în puncte anul acesta, ocupând locul 10 în Arabia Saudită şi la Miami.

La rândul său, experimentatul Hulkenberg (36 ani), care a revenit titular în 2023 după trei ani ca pilot de rezervă la Aston Martin, va disputa al 11-lea său sezon la categoria regină a sportului automobilistic.

Anul acesta, pilotul german a terminat o singură cursă cu acumulare de puncte, după ce s-a clasat pe locul 7 în Australia.
AGERPRES