Emma Răducanu s-a retras de la turneul de la Melbourne, premergător Australian Open

emma raducanu

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu (19 WTA) a anunţat că nu va mai participa la turneul WTA de la Melbourne premergător Australian Open după ce tocmai a ieşit din izolare în urma infecţiei cu coronavirus, scrie Reuters.

Răducanu, câştigătoarea de la US Open de anul trecut, a ratat, din cauza Covid-19, participarea la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi de luna trecută.

Britanica de 19 ani ar fi urmat să joace la turneul WTA 250 Melbourne Summer Set (4 – 9 ianuarie).

”Tocmai ce am ieşit din izolare, este prea devreme pentru mine să particip la turneul de la Melbourne”, a spus aceasta. Nu se ştie nici dacă ea va fi prezentă la un alt turneu de pregătire, Sydney Classic, ce va avea loc tot în această lună.

Citeste si:  Alexander Zverev nu se vede capabil să joace la US Open

Potrivit EFE, Emma Răducanu s-a aflat pe lista personalităţilor decorate de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu ocazia Anului Nou, ea devenind Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) pentru servicii aduse tenisului.

Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, va avea loc în perioada 17 – 30 ianuarie. AGERPRES