Daniil Medvedev s-a retras de la Rotterdam

daniil medvedev

Tenismanul rus Daniil Medvedev, finalist la Australian Open 2022, s-a retras de la turneul ATP 500 programat săptămâna viitoare la Rotterdam (Olanda), la fel ca şi italianul Jannik Sinner, cei doi urmând să fie înlocuiţi cu scoţianul Andy Murray şi francezul Jo-Wilfried Tsonga, foşti câştigători ai competiţiei.

Medvedev, numărul 2 mondial, a declarat că este prea curând pentru el să revină pe teren după finala pierdută în cinci seturi la Melbourne în faţa spaniolului Rafael Nadal, în timp ce Sinner, ocupantul locului 10 în clasamentul ATP, nu va călători în Ţările de Jos din cauza Covid-19.

Citeste si:  West Ham fără Declan Rice timp de o lună

Andy Murray şi Jo-Wilfried Tsonga, câştigători ai trofeului la Rotterdam în 2009, respectiv 2017, reveniţi recent în competiţie după accidentări care i-au ţinut pe tuşă perioade lungi, vor evolua la turneul batav, care va debuta luni, în baza unor invitaţii oferite de organizatori.
AGERPRES