Cole Palmer a fost transferat pentru 40 de milioane de lire de la Manchester City la Chelsea

Promiţătorul mijlocaş englez Cole Palmer (21 ani), blocat de concurenţă la campioana Manchester City, a semnat pe şapte sezoane, cu opţiune pe încă unul, cu Chelsea, au anunţat, vineri, cele două cluburi de fotbal, citate de agenţiile internaţionale de presă.

Suma de transfer nu a fost comunicată, dar este de 40 de milioane de lire sterline, la care se adaugă 2,5 milioane în bonusuri, ceea ce duce valoarea tranzacţiei la aproape 50 de milioane de euro, potrivit presei engleze.

”M-am alăturat clubului Chelsea pentru că îmi place proiectul şi pentru că am oportunitatea pe care o doream să îmi demonstrez talentul. Este o echipă tânără şi înfometată şi sper că vom putea face lucruri speciale aici”, a declarat internaţionalul de tineret.

Citeste si:  Cine va câștiga ce-a de-a 51 ediție a Europa League în 2022?

Utilizat ca extremă dreapta, Palmer a profitat de plecarea lui Riyad Mahrez în Arabia Saudită şi a jucat în acest debut de sezon la City. El a marcat contra lui Arsenal în Community Shield (Supercupa Angliei), pierdută la loviturile de departajare, şi contra echipei spaniole Sevilla FC în Supercupa Europei (victorie la loviturile de departajare).

Recrutarea extremei belgiene Jeremy Doku de la Rennes a complicat şi mai mult situaţia lui Palmer la echipa antrenată de Pep Guardiola, unde concurenţii săi mai erau Bernardo Silva şi Phil Foden. AGERPRES