Cele cinci tenismene românce și-au aflat adversarele la US Open

Simona Halep, cap de serie numărul şapte, va debuta contra unei adversare venite din calificări la ediţia din acest an a turneului de la Flushing Meadows.

Irina Begu (31 ani, 34 WTA) va avea o misiune foarte dificilă în primul tur la New York, contra belgiencei Elise Mertens (26 ani, 32 WTA), cap de serie numărul 32. Mertens s-a impus în toate cele trei meciuri directe.

Sorana Cîrstea (32 ani, 38 WTA) va primi replica germancei Laura Siegemund (34 ani, 216 WTA), scorul meciurilor directe fiind 1-1.

Gabriela Ruse (24 ani, 102 WTA), care a avut un an tumultuos, cu multe probleme medicale, va avea un meci complicat contra australiencei Daria Saville (28 ani, 73 WTA).

Jaqueline Cristian (24 ani, 76 WTA), care revine după o lungă absenţă provocată de o accidentare gravă, are un test foarte dificil, contra favoritei numărul doi, estoniana Anett Kontaveit (26 ani, 2 WTA).
AGERPRES

Citeste si:  Adrian Ramos a fost imprumutat la Granada