Carlos Alcaraz revine în competiţie la turneul ATP din Kazahstan

carlos alcaraz

Carlos Alcaraz, numărul unu mondial după victoria sa de la US Open, la începutul acestei luni, va fi capul de afiş al Openului de la Astana, turneu de categoria ATP 500 dotat cu premii totale de 1,9 milioane de dolari, programat săptămâna viitoare în Kazahstan, după ce şi-a luat câteva zile de pauză, a anunţat jucătorul iberic, citat de AFP.

După ce s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis cu echipa Spaniei, în săptămâna care a urmat Openului Statelor Unite de la Flushing Meadows, Alcaraz şi-a luat o pauză de câteva zile, a indicat spaniolul într-o conversaţie pe Instagram cu responsabilii furnizorului său de echipament.

„Mă simt bine, vreau să continui să joc bine şi să rămână numărul unu cât mai mult posibil, dar nu simt nicio presiune deosebită în privinţa clasamentului meu”, a spus Alcaraz, care a reluat antrenamentele şi va da startul în Kazahstan unui final de sezon încărcat.

Citeste si:  Fără arbitrii britanici la CM din Rusia, după 80 de ani

După Astana Open, Carlos Alcaraz va călători la Basel (Elveţia), pe tărâmul lui Roger Federer, care tocmai s-a retras oficial ca tenisman. Spaniolul va juca apoi turneul de la Paris-Bercy şi la Turneul Campionilor de la Torino, în noiembrie, sperând să încheie cât mai frumos un sezon istoric.

În vârstă de 19 ani, Carlos Alcaraz a devenit luna aceasta cel mai tânăr jucător care a urcat pe prima poziţie a clasamentului ATP, de la crearea sa, în 1973, graţie succesului înregistrat la US Open, unde a cucerit primul trofeu de Mare Şlem din cariera sa.
AGERPRES