Bianca Andreescu a declarat forfait pentru turneul de la Roland Garros

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, numărul 7 mondial, care a renunţat să îşi apere titlul la US Open în acest an, şi-a anunţat marţi forfait-ul pentru turneul de tenis de la Roland Garros, care va debuta duminică, din cauza unei accidentări persistente, infromează AFP.

„Am fost nevoită să iau decizia dificilă de a nu participa la turneele pe zgură din acest an şi să renunţ la a disputa restul sezonului, pentru a mă concentra supra sănătăţii mele şi a reluării antrenamentelor”, a explicat Andreescu (20 ani) pe contul ei de Twitter.

„Am multe lucruri care mă aşteaptă în 2021, inclusiv Jocurile Olimpice. Aşadar, vreau să folosesc acest timp pentru a mă concentra asupra recuperării mele şi a jocului meu, pentru a putea reveni mai puternică şi mai bună ca niciodată”, a adăugat câştigătoarea Openului Statelor Unite în 2019.

Bianca Andreescu nu a mai disputat nicio competiţie oficială de la turneul care a avut loc la Shenzhen (China) în octombrie 2018, din care s-a retras ca urmare a unei accidentări la genunchi. Ea o suferit o nouă accidentare în primăvară, care a constrâns-o apoi să-şi amâne revenirea în circuit.

Citeste si:  Dallas l-a semnat pe Cousins

După ce şi-a anunţat iniţial participarea la US Open 2020, Andreescu a făcut în final pasul înapoi, invocând contextul pandemiei care nu i-a permis să se pregătească suficient.

Forfait-ul său pentru turneul de Mare Şlem parizian se adaugă celor anunţate deja de japoneze Naomi Osaka, învingătoare luna acesta la US Open, şi de elveţianul Roger Federer, numărul 4 mondial, ambele din cauza accidentărilor.

Deţinătoarea titlului la Roland Garros, australianca Ashleigh Barty, a renunţat, la rândul ei, să vină să îşi apere coroana în Franţa, din cauza epidemiei de coronavirus.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*