Benfica Lisabona s-a despărţit de antrenorul Jorge Jesus

Benfica Lisabona s-a despărţit de antrenorul Jorge Jesus pe fondul rezultatelor slabe şi al rupturii între tehnicianul de 67 de ani şi fotbaliştii săi, a anunţat marţi clubul aflat pe locul 3 în campionatul Portugaliei, transmite AFP.

Benfica şi Jorge Jesus au ajuns la un accord „pentru rezilierea cu efect imediat a contractului său”, a indicat clubul într-un comunicat, precizând că antrenorul echipei secunde, Nelson Verissimo, îl va înlocui „până la finalul sezonului”.

Benfica a reuşit să se califice in extremis în optimile de finală ale Ligii Campionilor, terminând grupa sa după Bayern Munchen, însă înaintea Barcelonei şi a lui Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu. Decembrie a adus însă rezultate slabe pe plan intern. După eşecul de acasă (1-3) cu Sporting Lisabona, deţinătoarea titlului, „vulturii” sunt la 4 puncte de primele două clasate, Sporting şi FC Porto. Eliminarea în optimile Cupei Portugaliei, cu un alt eşec umilitor suferit săptămâna trecută pe terenul lui FC Porto (0-3), a destabilizat-o şi mai mult pe Benfica, care cu o zi înainte a fost nevoită să dezmintă zvonurile despre un acord între Jesus şi brazilienii de la Flamengo pentru o revenire a sa la clubul din Rio de Janeiro.

Citeste si:  Messi va fi tata pentru a treia oara

Înaintea meciului de joi FC Porto – Benfica, din etapa a 16-a de campionat, Jesus ar fi intrat în conflict cu unul dintre jucătorii de bază ai echipei, internaţionalul portughez Pizzi, a relatat presa locală.

După o primă experienţă la Benfica între 2009 şi 2015, antrenorul s-a despărţit de echipă în relaţii proaste pentru a semna cu Sporting Lisabona, echipa sa de suflet, însă marea rivală a „vulturilor”.

Jesus a avut apoi mare succes la Flamengo, cu care a câştigat cinci trofee într-un an: Copa Libertadores, campionatul şi Supercupa Braziliei, Supercupa Americii de Sud şi campionatul Statului Rio de Janeiro. El s-a despărţit totuşi de „Mengao” şi s-a întors la Benfica în iulie 2020, explicând că a vrut să revină în Portugalia fiindcă Brazilia era puternic afectată de pandemia de Covid-19.
AGERPRES