Jucătoarele române Irina Begu și Sorana Cîrstea s-au calificat, duminică, pe tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.434.389 dolari și desfășurat pe o suprafață hard.
Sorana Cîrstea (27 ani, 54 WTA) a trecut de Camila Giorgi (Italia), cu 6-4, 6-4, într-o oră și 17 minute iar Irina Begu (26 ani, 38 WTA) a învins-o în meciul decisiv al calificărilor pe australianca Lizette Cabrera (19 ani, 160 WTA), cu 6-4, 6-2, într-o oră și 21 de minute. Irina și Sorana și-au asigurat cecuri de 7.745 dolari și câte 31 de puncte WTA.
Patricia Țig a pierdut ultimul meci al calificărilor cu scorul de 6-4 6-2 în fața croatei Donna Vekic, locul 51 WTA și 21 de ani.
Simona Halep, numărul doi mondial, a fost desemnată a doua favorită a turneului de la Toronto (categoria Premier 5), care debutează luni. Halep, deținătoarea titlului la Rogers Cup (turneu desfășurat anul trecut la Montreal), va intra direct în turul al doilea, unde va întâlni învingătoarea dintre americanca Madison Keys (22 ani, 21 WTA) și croata Mirjana Lucic-Baroni (35 ani, 30 WTA).
Lasă un răspuns